Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, a anunţat Partidul Naţional Liberal, joi, într-un mesaj pe Facebook.
„Partidul Naţional Liberal îşi exprimă regretul profund faţă de trecerea în nefiinţă a domnului Radu Stroe, liberal convins, om de stat şi coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general al Guvernului şi un susţinător neobosit al valorilor democratice. De-a lungul carierei sale, a reprezentat cu demnitate Partidul Naţional Liberal în funcţii importante ale statului român, contribuind la consolidarea instituţiilor şi a parcursului european al României”, se arată în mesaj.
Liberalii transmit sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.
Radu Stroe a fost deputat şi senator în Parlamentul României din partea PNL, iar în perioada 2006–2007 a fost ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Tăriceanu.
În 2012 a fost propus ca ministru delegat pentru Administraţie, ca urmare a demisiei lui Victor Paul Dobre. În 2014, Radu Stroe, ministru al afacerilor interne la acea vreme, a demisionat, în urma accidentului din Munţii Apuseni.
Editor : A.P.