Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas cere miercuri Hamasului să elibereze ultimii ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza, unde cel puţin 25 de persoane au fost ucise în bombardamente israeliene, potrivit salvatorilor, relatează AFP.
Israelul a încălcat un armistiţiu de două luni şi a reluat la 18 martie Războiul în Fâşia Gaza, afirmând că vrea să oblige mişcarea islamistă palestiniană să elibereze ostaticii pe care-i ţine în continuare de la 7 octombrie 2023.
La Ramallah, în Cisiordania, preşedintele plaestinian a acuzat Hamasul de faptul că a furnizat Israelului ”pretexte să comită crime în Fâşia Gaza, cel mai flagrant (dintre pretexte) fiind deţinerea unor ostatici”.
”Poporul nostru plăteşte preţul acestui lucru (…). Eliberaţi-i”, a tunat Mahmoud Abbas, care nu exercită nicio autoritate în Fâşia Gaza după ce Hamasul a preluat puterea în enclavă în 2007,
El i-a catalogat pe liderii mişcării rivale drept ”fii de câini”.
Un membru al Biroului Politic al Hamas, Bassem Naim, a condamnat aceste declaraţii ”insultătoare” şi l-a acuzat pe preşedintele plaestinian de ”aruncarea vinei crimelor” Israelului asupra palestinienilor.
Aripa armată a Hamas a publicat apoi o înregistrare video foarte scurtă – pe a cărei dată de înregistrare AFP scrie că nu a putut-o stabili – a ostaticului israeliano-ungar Omri Miran, care cere Guvernului israelian să acţioneze în vederea eliberării sale.
Familia ostaticului a denunţat prelungirea captivităţii sale drept ”un eşec moral al Israelului”.
În Fâşia Gaza, ONU a anunţat cazuri de ”malnutriţie acută severă” în rândul celor 2,4 milioane de locuitori asediaţi, dintre care majoritatea au fost deplasaţi în timpul acestui război de peste un an şi jumătate.
O delegaţie a Hamas se află în prezent la Cairo pentru a discuta cu mediatorii despre ”idei noi” în vederea restabilirii unei încetări a focului, a anunţat un reprezentant al mişcării.
”SĂ TRĂIM LA FEL CA OAMENII DIN RESTUL LUMII”
Miercuri, cel mai sângeros bombardament israelian a distrus o şcoală în care se adăposteau deplasaţi în oraşul Gaza (nord) şi s-a soldat cu 11 morţi şi 17 răniţi, inclusiv ”femei şi copii”, a declatrat AFP un purtător de cuvînt al Apărării Civile palestiniene, Mahmoud Bassal.
Armata israeliană a anunţat că a ţintit ”o adunare a unor terorişti care operau într-un centru de comandament şi control al Hamas şi Jihadului Islamic”.
Raidul a provocat ”un incendiu masiv în clădire şi s-au găsit mai multe corpuri calcinate”, a declarat Bassal.
În total, 25 de persoane au fost ucise în bombardamente pe întregul teritoriu palestinian, potrivit Apărării Civile, care a anunţat ”persoane dispărute sub dărâmături în diverse zone”.
Femei plângeau şi se reculegeau miercuri dimineaţa la Spitalul al-Shifa, la Gaza, în faţa unor corpuri învelite în linţolii albe.
La Khan Yunis, un locuitor, Walid Al Najjar, declară că ”nu vrea nimic altceva decât sfârşitul războiului, pentru ca să poată trăi la fel ca oamenii din restul lumii”.
Mahmoud Bassal declară că salvatorii nu au ”instrumentele şi echipamentele necesare” pentru a se achita de sarcini.
Armata israeliană anunţa marţi că a distrus aproximativ ”40 de utilaje de geniu” şi acuza Hamas de faptul că le foloseşte ”pentru a pune explozivi, a săpa tuneluri, a străpunge bariere de securitate şi a da la o parte molozul pentru a ajunge armament şi material militar”.
O MĂSURĂ ”INTOLERABILĂ”
Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 1.928 de palestinieni au fost ucişi de la 18 martie, iar bilanţul total a crescut astfel la 51.305 de morţi în Fâşia Gaza de la începutul războiului, lansat ca represalii faţă de atacul mişcării palestiniene la 7 octombrie 2023.
Atacul Hamasului a antrenat moartea a 1.218 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Dintre cele 251 de persoane răpite atunci, 58 sunt în continuare ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 34 sunt moarte, potrivit armatei israeliene.
Coşmarul civililor din Fâşia Gaza este agravat de blocarea ajutorului umanitar de către Israel începând de la 2 martie.
Miniştrii de Externe francez, britanic şi german au îndemnat împreună, miercuri, Israelul să pună capăt acestei măsuri ”intolerabile” care expune civilii ”foametei, epidemiilor şi morţii”.
”Mai multe persoane care suferă de malnutriţie acută severă au fost internate la spital săptămâna aceasta”, iar aceste cazuri ”cresc”, a anunţat marţi Agenţia umanitară a ONU OCHA.
În pofida penuriilor, ”aproximativ 80 de bucătării comunitare continuă să funţcioneze, însă multe dintre ele sunt pe punctul de a închide, pentru că stocurile se epuizează”, a avertizat OCHA.
”Nu există făină, nu există gaze (naturale), iar lemnul de foc este rar”, declară la Nuseirat (centru), într-o brutărie comunitară, Umm Mohamed Issa,
În curând, ”nu vom mai avea cu ce să ne hrănim copiii”, acuză el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].