Un accident grav s-a produs luni dimineață, pe DN 19 E, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu din județul Bihor. Trei bărbați au murit după ce o autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit violent.
„Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 05.05, apelantul precizând că în accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, toate cele trei persoane aflate în cele două autovehicule fiind încarcerate şi inconştiente”, anunţă reprezentanţii ISU.
La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Echipajele de descarcerare au acţionat pentru evacuarea celor trei victime dintre fiarele autovehiculelor, iar pompierii paramedici şi echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă cei trei bărbaţi nu au mai putut fi salvaţi, medicul declarând decesul.
Editor : Ș.A.