O autospecială a IPJ Neamț, aflată în misiune, a fost implicată miercuri seară într-un accident rutier produs în comuna Girov. Doi bărbați aflați în mașina poliției au rămas încarcerați în urma impactului, fiind extrași de echipele de intervenție și transportați la spital. Agenții spun că mașina avea semnalele în funcțiune și a fost acroșată de un alt autoturism care nu i-a acordat prioritate.
Accidentul rutier s-a produs în satul Căciuleşti din comuna Girov, acolo fiind trimise forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ, SAJ şi IPJ, relatează News.ro.
„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane. În urma impactului unul dintre autoturisme (autospecială IPJ) s-a răsturnat, două persoane rămânând încarcerate. Până la sosirea forţelor de intervenţie patru persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale. Un echipaj SMURD aflat în trecere a oprit la locul evenimentului şi acţionat pentru scoaterea uneia dintre victime. Ulterior victima, un bărbat de 18 ani, a fost predată unui echipaj de la SAJ. Cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, pompierii au acţionat şi pentru descarcerarea celei de a doua victime. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, conştient si cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM”, a precizat ISU Neamţ.
Ambele victime au fost transportate la UPU Piatra Neamţ.
Potrivit IPJ Neamţ, autospeciala se afla în misiune atunci când a avut loc accidentul.
„La data de 25 iunie a.c. o autospecială aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a fost implicată într-un eveniment rutier, în localitatea Căciuleşti. În urma cercetărilor preliminare desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, aceasta se afla în misiune şi se deplasa pe DN15, în localitatea Căciuleşti, fiind acroşată de un alt autoturism, care nu ar fi respectat regimul de deplasare prioritar. Două persoane, aflate în autospecială au fost rănite, fiind preluate de un echipaj medial şi transportate la spital”, a transmis Poliţia.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor care au dus la producerea evenimentului rutier.
Editor : Ș.A.