Un accident grav a avut loc marți în Piatra-Neamț, unde un șofer de 51 de ani a rămas încarcerat în autoturismul său după ce a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Impactul a dus la răsturnarea mașinii și izbucnirea unui incendiu, fiind nevoie de intervenția rapidă a pompierilor, relatează Agerpres.

Bărbatul în vârstă de 51 ani era singur în autoturism şi a fost scos de pompieri.

„Pompierii, cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, au început imediat operaţiunile pentru descarcerarea victimei. Concomitent cu misiunea de descarcerare s-a acţionat pentru stingerea incendiului. Victima a fost predată echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti, şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un cap de pod.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, pe un sector de drum în curbă ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod, acoperişul unui imobil şi ulterior răsturnându-se pe cupolă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version