„Kursk: 10 zile care îl definesc pe Putin”, documentar în două părţi la History Channel, va avea premiera în 11 şi 18 martie, de la ora 23.00.
Primul episod (2 x 60 minute) analizează explozia de la bordul submarinului rusesc Kursk din august 2000 şi consecinţele sale politice. Al doilea episod este programat în 18 martie, de la ora 23.00.
Seria investighează de ce Rusia a întârziat acceptarea ajutorului internaţional, cum a reacţionat Putin în primele 100 de zile (la presiunea presei) şi cum această tragedie a devenit un moment esenţial în consolidarea regimului său.
În 12 august 2000, la doar trei luni după ce Vladimir Putin a devenit preşedinte, o explozie la bordul submarinului nuclear Kursk a lăsat echipajul prins pe fundul Mării Barents. Timp de 10 zile autorităţile ruse au amânat operaţiunile de salvare şi au refuzat ajutorul internaţional, lăsând 118 marinari fără nicio şansă de supravieţuire.
Acest documentar include interviuri în exclusivitate cu martori direcţi ai evenimentului, inclusiv fostul preşedinte al SUA Bill Clinton, care – datorită poziţiei sale de atunci – a avut o perspectivă unică asupra evenimentelor şi a încercat să intervină personal. De asemenea, sunt prezentate mărturiile familiilor marinarilor şi ale ofiţerului submarinului american USS Memphis, care a urmărit dezastrul în timp real.
„Tragedia Kursk nu a fost doar un simbol al incompetenţei autorităţilor, ci şi primul semnal al direcţiei în care se îndrepta Rusia. Bill Clinton, care era preşedintele SUA la acea vreme, avea o înţelegere profundă a situaţiei şi a încercat să intervină, ceea ce face mărturia sa deosebit de valoroasă. Acest documentar este o investigaţie captivantă, care dezvăluie mecanismele politice din spatele unei tragedii umane care ar fi putut fi evitată”, transmite Bartosz Major, director de programe Hearst Networks Polonia şi CEE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.