Un grav accident rutier s-a produs, luni după-amiază, pe Drumul Naţional 1 D Ploieşti- Albeşti- Slobozia, în judeţul Prahova. Primele date de la faţa locului arată că doi copii sunt răniţi, fiind solicitată intervenţia unui elicopter SMURD.
Potrivit oficialilor ISU Prahova, evenimentul rutier s-a produs în localitatea Albeşti Paleologu, unde două autoturisme în care se aflau cinci persoane s-au ciocnit.
Printre cei implicaţi în accident se numără şi doi minori care sunt răniţi. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD.
La locul evenimentului se află două ambulanţe SMURD şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă – cu medic, precum şi o autospecială de stingere din cadrul ISU Prahova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].