Petre, de 71 de ani, se confrunta de mult timp cu unele dificultăți la urinare, însă nu a dat prea multă importantă crezând că nu e ceva grav. În plus, a pus totul pe seama vârstei. Bărbatul a suportat această situație care implica urinare frecventă și dificilă mai ales noaptea, până în momentul în care nu a mai putut urina deloc. Abia atunci a realizat că trebuie să meargă de urgență la spital. Vezica urinară era în tensiune, plină cu urină care nu mai putea fi evacuată din cauza blocajului produs la nivelul uretrei de un adenom de prostată gigant. Soluția de moment a fost montarea unei sonde urinare.
După externare, Petre a mers la medicul urolog, care i-a recomandat să facă un RMN multiparametric de prostată. Diagnosticul de adenom de prostată a fost confirmat. Pentru început, medicul i-a indicat un tratament medicamentos, cu menținerea sondei, dar l-a atenționat că la un moment dat va fi necesară o intervenție chirurgicală.
Timp de șase luni, pacientul a urmat toate recomandările medicale, însă starea sa nu se ameliora. Ba mai mult, a dezvoltat mai multe infecții urinare din cauza sondei. Așa că Petre a început să caute informații despre tratamentul chirurgical. Pacientul s-a programat la o consultație la Spitalul Clinic SANADOR, la Conf. Dr. Marcian Manu, medic primar urologie, șeful Secției de Urologie. Medicul i-a explicat că numai o intervenție chirurgicală îi va reda posibilitatea de a urina și îl va scăpa de sondă. În plus, recuperarea se va realiza în condiții foarte bune, pentru că operația va fi una minim invazivă.
Tratamentul de care a beneficiat Petre a fost o intervenție de rezecție transuretrală a prostatei (TURP) și o vaporizare cu plasmă pentru adenomul de prostată. De asemenea, Conf. Dr. Marcian Manu i-a efectuat și o cistoscopie pentru identificarea obstrucției care determina retenția urinară, cu realizarea ulterioară a unei dilatații a stenozei de meat uretral. Toate procedurile s-au finalizat cu succes, postoperator recuperarea fiind rapidă, cu reluarea completă a funcției vezicii urinare după patru săptămâni de la operație.
La SANADOR, pacienții cu afecțiuni ale prostatei au acces la consulturi de specialitate și investigații imagistice avansate, precum RMN multiparametric de prostată, pentru un diagnostic corect și un tratament corespunzător. Intervențiile chirurgicale pentru prostată, atunci când există indicație, sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR într-un bloc operator foarte bine dotat, în condiții sporite de siguranță, de chirurgi urologi experimentați. Succesul terapeutic este susținut de specialiștii din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, de categoria I.
În funcție de caz, operațiile pentru afecțiunile prostatei sunt efectuate la Spitalul Clinic SANADOR inclusiv minim invaziv sau prin proceduri nechirurgicale, cum ar fi procedura Rezum.
Editor : A.D.V.