Premierul desemnat Adrian Veştea a anunţat că există o anumită tensiune şi o anumită frică în rândul agenţilor economici şi a explicat că nu există o predictibilitate, iar aceste lucruri trebuie reglate în perioada următoare. El a precizat că în mandatul său de premier nu vor creşte taxe, ci vor rămâne cele stabilite în programul de guvernare.

Adrian Veştea a fost întrebat, duminică, la Antena 3 CNN, ce îl separă din punct de vedere al gândirii economice de varianta care a fost până acum în România.

”Cred că există o anumită tensiune şi o anumită frică în rândul agenţilor economici. Nu există o predictibilitate, iar cred că toate aceste lucruri ar trebui să le reglăm în perioada următoare şi să le dăm încredere tuturor. Fiindcă dacă se va schimba sistemul fiscal şi acest lucru în mandatul meu nu se va întâmpla, nu voi creşte taxe, voi păstra aceleaşi date care au fost stabilite în programul de guvernare trecut”, a afirmat Adrian Veştea.

El a menţionat că România nu mai are voie să facă populisme. 

”Nu voi mai creşte alte taxe faţă de ceea ce este la ora actuală. Cred că ar trebui ca toate aceste date să fie calculate, să avem o evaluare pe fiecare indicator în parte, fiindcă nu cred că astăzi avem voie să facem tot felul de populisme, să spunem că vom reduce TVA-ul, că vom reduce impozitul pe profit, impozitul pe dividende şi vom face tot felul de lucruri care astăzi nu cred că sunt predictibile. Bugetul este construit şi cred că asta ar trebui să înţelegem cu toţii. România s-a împrumutat şi este o situaţie care a fost prezentată foarte bine de-a lungul timpului, fiindcă nu reuşim să avem posibilitatea de a funcţiona ca şi instituţie. Şi atunci, în fiecare lună există un deficit bugetar pe care trebuie să-l acoperi de undeva şi de fiecare dată în ultimii ani, de la pandemie încoace, tot acest deficit a fost luat din împrumuturi”, a mai declarat premierul desemnat.

Share.
Exit mobile version