Preşedintele american Donald Trump l-a întrerupt pe premierul britanic Keir Starmer joi seara, într-o conferinţă de presă la Casa Albă – ”ajunge!”, a spus miliardarul -, după ce un jurnalist l-a întrebat pe liderul laburist despre dorinţa miliardarului de a anexa Canada drept al 51-lea stat al Statelor Unite.
”Regele (Charles al III-lea) şi-a exprimat vreo îngrijorare faţă de aparenta voinţă a preşedintelui (american Donald Trump) de a-i sustrage unul dintre regate de sub control?”, l-a întrebat un jurnalist pe Keir Starmer.
Reporter: Did you discuss with President Trump his repeated statements of desire to annex Canada and has the King expressed any concern over the president’s apparent desire to remove one of his realms from his control?
Starmer: You mentioned Canada, I think you’re trying to… pic.twitter.com/gx2zqWj462
— Acyn (@Acyn) February 27, 2025
”Cred că încercaţi să găsiţi o prăpastie între noi care nu există între naţiunile cele mai apropiate”, i-a răspuns un pic ezitant Keir Starmer.
“That’s enough.” Trump cuts Starmer off when he tries to answer a journalist’s question about what he thinks of Trump’s move to annex Canada. pic.twitter.com/5AD9OIiMta
— Ian Miles Cheong (@stillgray) February 27, 2025
”Iar noi am avut discuţii foarte bune azi”, a adăugat imediat premierul.
”Însă nu am discutat…”, a continuat Keir Starmer.
”Ajunge!”, l-a întrerupt brutal Donald Trump pe Keir Starmer.
Preşedintele Statelor Unite, fără să-l privească pe Keir Starmer, vizibil ruşinat, a dat apoi cuvântul altui jurnalist.
Keir Starmer speră să obţină, la Washington, de la Donald Trump, garanţii de securitate care să descurajeze Rusia să încalce un eventual viitor acord de pace în Războiul din Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.