Un copil de doi ani şi jumătate, care se juca cu fratele lui, a căzut în Mureş, în municipiul Aiud. Copilul a fost resuscitat, fiind transportat la spital.

”Poliţiştii din Aiud au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în apropierea străzii Hotarului din municipiul Aiud, s-ar afla o persoană inconştientă, căzută în râul Mureş. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un minor”, a transmis, miercuri, IPJ Alba.

Sursa citată a precizat că este vorba despre un copil de doi ani şi şase luni, care ar fi căzut în râul Mureş, în timp ce se juca cu fratele său, în vârstă de 4 ani.

”Copilul a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poliţiştii încercând să stabilească toate datele incidentului.

 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version