Social-democratul Radu Oprea a declarat, miercuri, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, despre votul pentru excluderea lui Victor Ponta, că acesta s-a autoexclus mai demult şi nu crede că va reuşi să ia un scor foarte mare. El a precizat că a mai fost un alt preşedinte al PSD, Mircea Geoană, care a încercat o candidatură ca independent şi a luat 5%.

Despre excluderea din PSD a lui Victor Ponta, Ştefan Radu Oprea a afirmat că acesta ”s-a autoexclus mai demult”. ”Astăzi este votul care arată că domnul Victor Ponta nu mai este de astăzi membru al Partidului Social-Democrat. A anunţat, de altfel, că are o candidatură independentă. Au mai fost încercări, a mai fost un alt preşedinte al Partidului Social-Democrat, domnul Geoană, care a încercat o candidatură ca independent. 5%? Cred că 5% a avut domnia sa”, a mai spus Oprea.

El a precizat că electoratul este cel care va spune ce se va întâmpla, dar, de obicei, electoratul PSD este întotdeauna consecvent cu deciziile pe care le ia conducerea Partidului Social-Democrat.

”Electoratul PSD înţelege că această coaliţie de guvernare, cu Crin Antonescu, este cea care garantează un guvern pro-european, continuarea proiectelor de investiţii, continuarea proiectelor de investiţii în infrastructură”, a completat Radu Oprea.

Despre faptul că Victor Ponta a spus astăzi că va fi exclus din PSD din cauza faptului că liderilor partidelor le este teamă de sistem, Radu Oprea a arătat că este poziţionarea lui, pentru campania electorală.

”Este evident că face declaraţii politice în postura de candidat independent. Nu cred că va reuşi să ia un scor foarte mare din perspectiva voturilor care sunt în zona Partidului Social Democrat, pentru că este evident că ceea ce ne dorim în comunităţile locale să se întâmple, adică proiecte de investiţii, proiecte de infrastructură, proiecte de apă, canal, proiecte de grădiniţe, de creşe, de şcoli, de modernizare a lor, lucrurile acestea se întâmplă când Partidul Social Democrat este la guvernare”, a subliniat reprezentantul PSD.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version