USR conduce în diaspora, după centralizarea a 5% dintre procesele verbale, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Rezultatele la votul prin corespondenţă arată că, la Senat, USR şi PSD au acelaşi procent – 30,77%. La Camera Deputaţilor, PSD este pe primul loc, urmat de USR.
Potrivit datelor transmise în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea a puţin peste 5% dintre cele 950 de procese verbale de la secţiile din afara ţării, USR se află pe primul loc în opţiunile alegătorilor.
La Senat, USR are peste 38,5%, urmat de PNL, cu peste 14%, AUR cu peste 11% şi PSD cu peste 8%.
La Camera Deputaţilor, USR a obţinut 1.288 de voturi, urmat de AUR şi PSD.
Peste 4.300 de persoane din diaspora au votat prin corespondenţă, înaintea deschiderii secţiilor de votare.
Rezultatele la votul prin corespondenţă arată că, la Senat, USR şi PSD au acelaşi procent – 30,77%.
La Camera Deputaţilor, PSD este pe primul loc, urmat de USR.
În străinătate au votat, până la ora transmiterii acestei ştiri, 763.589 persoane în secţiile de votare şi 4.343 prin corespondenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].