Alexandria Ocasio-Cortez, o figură a stângii americane, şi-a relatat pe reţele de socializare o procedură de congelare a ovocitelor, anunţând că vrea ”să normalizeze” discuţiile pe această temă, relatează AFP.
Ea a fost criticată de către unii comentatori ai dreptei radicale, care o acuză de faptul că caută să-şi facă publicitate şi să descurajeze femei tinere să facă copii.
Luni, această membră a Camerei Reprezentanţilor în vârstă de 38 de ani a răspuns îndelung, pe Instagram, la întrebări despre experinţa sa.
Această newyorkeză a postat online o înregistrare video în care apare, duminică dimineaţa, la sediul postului ABC News, în tmp ce-şi administra o injecţie cu hormoni, în abdomen, după ce a fost machiată, înainte de acorde un interviu.
”Într-un mediu politic în care Guvernul le răpeşte unor femei accesul la controlul fertilităţii, fie că este vorba despre avort, fie despre posibilitatea de a-şi duce la termen o sarcină în bune condiţii, cred că este important pentru noi, ceilalţi responsabili politici, să purtăm aceste discuţii, să împărtăşim aceste experienţe (…) şi să le normalizăm”, a declarat ea în acest interviu.
Congelarea ovocitelor constă în a le preleva, iar apoi a le conserva în azot lichid în vederea unei eventuale viitoare sarcini.
Recurgerea la această practică se poate explica prin alegeri de vaiţă personală şi prin motive medicale, de exemplu tratamente împotriva cancerului care dăunează fertilităţii.
Femeile care recurg la această procedură îşi injectează hormoni pentru a stimula producţia de ovocite, înainte ca acestea să fie prelevate.
”CONTROL”
În Statele Unite, această practică se află într-o creştere puternică de mai mulţi ani, potrivit unor statistici publicate de exemplu de către Societatea de Tehnologii de Reproducere Asistată.
”AOC”, aşa cum este numită adesea, şi-a dezvăluit decizia sâmbătă, tot pe Instagram.
”Îmi păstrez viaţa privată mai degrabă privată, dar am luat decizia de a începe să-mi congelez ovocitele”, a declarat ea, publicând o primă înregistrare video a unei injescţii.
Ea s-a declarat ”conştientă de faptul că vorbind în mod public despre acest lucru ar putea avea consecinţe” politice.
”Este o alegere pe care o fac pentru a avea mai mult control asupra vieţii mele”, a declarat ea, subliniind că bărbaţii angajaţi în politică nu se confruntă cu aceleaşi porbleme ca femeile în viaţa lor sentmentală sau în dorin ţa lor de a avea un copil.
Alexandria Ocasio-Cortez, una dintre cele mai cunoscute figuri ale aripii stângi a Partidului Democrat, a declarat duminică la ABC News că ”nu exclude” să candideze la preşedinţie în 2028.
Dezvăluirile sale i-au adus critici din partea unor comentatori ai dreptei radicale.
Influencerul Link Lauren a acuzat-o pe X de faptul că încearcă să dea o ”lovitură politică pentru că vrea să facă campanie pentru cele mai înalte funcţii”.
Un purtător de cuvânt al organizaţiei de tineret ultraconservatoare Turning Point USA, Andrew Kolvet, a apreciat că acest gen de mesaj contribuie la ”degringolada ratei fertilităţii”.
Realizatoarea unui podcast, Katie Miller, soţia unui consilier apropiat al lui Donald Trump, a avut, din contră, o reacţie pozitivă.
”Avem rate ale natalităţii istoric de mici în întreaga lume. Dacă o femeie vrea să-şi păstreze dreptul de a avea copii (…), trebuie s-o salutăm”, a apreciat ea pe X.

