Preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, care a participat la cea de-a 51-a ediţie a Congresului Naţional de Anestezie şi Terapie Intensivă, afirmă că, ”în ATI, demnitatea este adesea ultima formă de umanitate care poate fi apărată”. Rogobete este de părere că trebuie un cadru legislativ solid, coerent şi uman. ”Trebuie să protejăm nu doar drepturile personalului medical, ci şi demnitatea pacienţilor”, a transmis Rogobete.
Alexandru Rogobete a participat la cea de-a 51-a ediţie a Congresului Naţional de Anestezie şi Terapie Intensivă,”un eveniment care nu este doar ştiinţific, ci profund uman, care îmbinǎ excelenţa medicală cu responsabilitatea faţă de viaţă”.
”Aici nu este vorba doar despre funcţii sau despre poziţii instituţionale. Aici este vorba despre oameni. Despre colegii mei din ATI, care mi-au fost nu doar inspiraţie, ci şi familie profesională de-a lungul anilor. Despre prieteni şi mentori care m-au format şi care m-au învăţat că medicina nu este doar ştiinţă – ci mai ales empatie, vocaţie şi uneori sacrificiu”, a scris Rogobete pe Facebook.
Acesta s-a referit la cei patru ani de când a ales calea administraţiei.
”Trei dintre aceştia i-am petrecut în administraţia centrală, în Ministerul Sănătăţii alǎturi de oameni minunaţi. Multe lucruri s-au schimbat în bine – fie că vorbim de infrastructura unităţilor de terapie intensivă, de dotarea secţiilor cu echipamente performante, de creşterea finanţării pentru AP-ATI. Dar, dincolo de toate aceste realizări administrative, cea mai mare câştigată a fost încrederea: încrederea reciprocă dintre decidenţi şi profesioniştii din sistemul sanitar”, a mai transmis preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.
Potrivit lui Rogobete, ”trebuie să construim un cadru legislativ solid, coerent şi uman”.
”Trebuie să protejăm nu doar drepturile personalului medical, ci şi demnitatea pacienţilor. Pentru că, dincolo de orice, în ATI, demnitatea este adesea ultima formă de umanitate care poate fi apărată. Vă transmit respectul şi recunoştinţa mea şi a colegilor din Camera Deputaţilor pentru tot ceea ce faceţi, zi de zi, în tăcere, cu o forţă interioară incredibilă. Pentru că – şi o spun cu toată sinceritatea – fără dumneavoastră, spitalele din România ar fi pline de durere, şi prea adesea, de moarte”, a mai transmis deputatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].