Preşedintele CJ Timiş, social-democratul Alfred Simonis îi atacă, marţi, pe preşedintele Klaus Iohannis, după decizia de a demisiona din funcţie, el afirmând că acesta a trântit paltonul peste ţară şi a plecat ca un laş, în singurul moment în care mai era nevoie de el. Simonis arată că în loc să fie un debuşeu pentru furia socială, fuga ruşinoasă a preşedintelui din Palat a declanşat doar o şi mai mare presiune urlătoare din partea unor conserve securiste care înfăşurate ipocrit în steag şi cu ”poporul” în gură toată ziua vor o restauraţie a României la dictatură.
Într-o postare intotulată: “Moartea regelui”, bucuria nebunilor, Alfred Simonis afirmă despre Klaus Iohannis că ”a trântit paltonul peste ţară şi a plecat ca un laş, în singurul moment în care mai era nevoie de el”.
”Nici măcar acum n-a înţeles că nu e vorba despre el şi confortul său personal, ci despre instituţia pe care o reprezintă şi despre România. Trei luni mai trebuia să reziste, să lupte alături de liderii coaliţiei şi de partidele pro-europene pentru a ţine România pe drumul stabilităţii. În loc să fie un debuşeu pentru furia socială, fuga ruşinoasă a preşedintelui din Palat a declanşat doar o şi mai mare presiune urlătoare din partea unor conserve securiste care înfăşurate ipocrit în steag şi cu ”poporul” în gură toată ziua vor o restauraţie a României la dictatură”, acuză Simonis.
El precizează că semnele sunt faptul că ”AUR a anunţat imediat că depune moţiune de cenzură împotriva guvernului, în timp ce POT a cerut revocarea preşedinţilor celor două Camere”.
”Practic, instituţiile fundamentale ale democraţiei sunt sub asalt. Preşedinţia a căzut deja în uralele celor care vântură cuţite la cingătoare prin Piaţa Victoriei. Repet, nu e vorba de persoane, dar ce s-ar întâmpla dacă premierul şi-ar da demisia, dacă preşedinţii Senatului şi al Camerei şi-ar da demisia sau dacă ceilalţi lideri pro-europeni precum Hunor sau Pambuccian s-ar gândi să se pună la adăpost şi ar pleca şi ei fără luptă? Cine ar conduce ţara?! Doamna de la POT cu iubitul şi sora dânsei ajunşi cu toţii parlamentari dintr-o manipulare de algoritmi? AUR cu casele lor la 35 de mii de euro?!”, spune Alfred Simonis.
Preşedintele CJ Timiş declară că România ar fi imediat în ”junk”.
”Cine ar mai asigura investiţii în infrastructură dacă fondurile europene ar fi blocate?! De unde ar mai fi bani pentru pensii şi salarii?! Cine ar mai veni să investească la noi?! Acestea sunt întrebări la care cei care stau astăzi cu pistolul la tâmpla democraţiei ar trebui să răspundă în clar. De fapt, toţi banii ar pleca din România în alte părţi şi ne-am trezi cu toţii peste noapte că de fapt nu suntem nici grădina Maicii Domnului, nici leagănul civilizaţiei şi nici centrul Universului. Ci doar o victimă a ”înţelepciunii ruseşti”, o ţară izolată şi aruncată fără regrete la periferia istoriei”, declară Alfred Simonis.
”Suntem pregătiţi să îi lăsăm să ne conducă pe cei care promit să dea benzină cu 1 leu pe litru când în Arabia Saudită, cel mai mare producător din lume, este mult mai scumpă!? Suntem pregătiţi să stăm la coadă cu canistra ca pe vremea lui Ceauşescu, eventual în zile pare sau impare, dar să fie 1 leu?! Suntem pregătiţi să stăm iarăşi pe întuneric sau în frig doar pentru că un Mesia a dat din mâini şi a făcut energia gratis?!”, se mai întreabă social-democratul.
”Adevărul este că ne-am speriat toţi de nişte şarlatani precum Georgescu sau Simion şi de interlopii şi de bodyguarzii lor dansatori de hore”, adaugă preşedintele CJ Timiş.
”Tot statul român a ajuns să tremure din cauza unor dezaxaţi care îşi regizează scenete ieftine prin pieţe sau urlă nevolnic prin Parlament. De câteva luni, toţi suntem număraţi ca la box de nişte agenţi sovietici! E timpul să ne trezim şi să arătăm că România încă mai este un stat şi are anticorpii necesari pentru a lupta cu o gaşcă de nebuni care vor să ne stingă lumina”, afirmă Alfred Simonis.
El mai declară că singura soluţie este ca instituţiile să redevină puternice, să dezmembreze aceste artefacte securiste bucată cu bucată şi să le trimită înapoi în negura istoriei cripto-comuniste de unde au venit.
”Şi nu, USR nu este un partener în acest drum. Ei au ales din nou să fie de partea neagră a istoriei şi să se alieze cu cei care vor să distrugă România. N-au înţeles nici acum că nu e vorba de calcule politice, ci de stabilitatea şi drumul acestei ţări. Drum bun! Toţi ceilalţi, oamenii de bună credinţă din această ţară, trebuie să luptăm. Pentru că atunci când pare că nu mai ai nimic de pierdut, de fapt poţi câştiga totul! Iar acum, asta înseamnă să păstrăm România pe drumul ei european şi euro-atlantic. Pentru că altfel, imaginaţia bolnavă a unora poate naşte un erou din orice Călin, dar să nu ne trezim în realitate cu un Călău!”, spune Simonis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.