Amazon.com a fost de acord să achite 2,5 miliarde de dolari, reprezentând amenzi şi despăgubiri, pentru a soluţiona un caz intentat de Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din SUA, care a acuzat compania că a înscris utilizatori în serviciul Prime fără consimţământul lor şi că a făcut dificilă anularea abonamentului, transmite Reuters.
Din această sumă, 1,5 miliarde de dolari vor fi direcţionaţi către un fond destinat rambursării de bani abonaţilor Prime eligibili.
În cadrul înţelegerii, Amazon nu admite nicio vină, dar este obligată să simplifice procesul de anulare a abonamentului.
Procesul, judecat la tribunalul federal din Seattle, a susţinut că Amazon ar fi indus în eroare zeci de milioane de clienţi, blocându-i în serviciul Prime prin metode de reziliere ”excesiv de complexe”.
Investigaţia asupra practicilor de abonare ale gigantului de retail a început în primul mandat al lui Donald Trump şi a continuat sub administraţia Biden.
Potrivit FTC, acesta este al doilea cel mai mare pachet de despăgubiri obţinut vreodată într-un caz intentat de agenţie şi marchează o victorie importantă în agenda de reglementare a Big Tech, începută în timpul primei administraţii Trump.
Acţiunile Amazon au rămas aproape neschimbate după anunţ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].