Susţinători ai căii pro-europene a României participă, joi seară, la un amplu miting în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Oamenii au adus cu ei steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi scandează ”Jos comunismul!”, ”Libertate” şi ”Europa”. Printre cei prezenţi se numără persoane publice, activişti, dar şi oameni care susţin că vor ca România să nu iasă din Uniunea Europeană şi din NATO.
Piaţa Universităţii s-a umplut, joi seară, de manifestanţi pro-Uniunea Europeană şi pro-NATO.
Manifestanţii au adus cu ei steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi scandează împotriva comunismului.
Vorbitorii care participă la miting au ţinut discursuri ironice la adresa lui Călin Georgescu.
”Cred că este cea mai gravă situaţie de după 89 şi cred că depăşeşte în gravitate mineriadele, mai ales cea din 13-15 iunie. Atunci, mineriadele ne-au aruncat ani, dacă nu decenii, înapoi. Acum riscăm altceva: riscăm izolaţionism şi riscăm să trecem pe un mal al istoriei în care am mai fost, să coborâm după ce am urcat. (…) Nu avem de ales între o candidată pe care o cheamă Elena Lasconi şi Iisus Hristos”, a spus unul dintre vorbitori.
Printre manifestanţi se numără Codin Maticiuc.
”Ăsta este singurul semnal de alarmă pe care îl trag eu aici: cine ar susţine pe un om cu minim 15 milioane de euro? Oare vrem să votăm pe un om în spatele căruia nu ştim cine este? (…) Acest «habar nu avem» mă sperie”, a spus Codin Maticiuc.
Carmen Uscatu, una dintre fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă”, se află în Piaţa Universităţii.
”Pentru că îi simt pe oameni dezorientaţi spun un lucru: uitaţi-vă către cei doi candidaţi şi decideţi pe cine să ascultaţi gândindu-vă la ce au făcut. Uitaţi-vă că, da, două femei, împreună cu o comunitate de 350.000 de oameni şi peste 8.000 de companii au făcut un spital. Speranţa vine din Europa, nu vine din Rusia. Eu nu am întâlnit nicio mamă care a aflat într-o zi că copilul ei are cancer, să ar vrea să plece în Rusia să-l trateze. Atunci când decidem pe cine alegem sau când decidem să nu ieşim la vot, decidem cum să fim trataţi într-un spital”, a spus Carmen Uscatu.
Melania Medeleanu a afirmat: ”Nu-mi vine să cred că a venit un moment în care să ieşim din nou în stradă, de astă dată să apărăm libertatea. Vă rog pe aceia dintre voi care credeţi că nu aveţi cu cine să votaţi: votaţi cu democraţia! Vă rog pe cei care nu mergeţi la vot să mergeţi, votaţi libertatea pentru că miza este uriaşă”.
La miting au vorbit Andreea Marin, membri ai trupei ”Taxi”.
Călin Georgescu a fost catalogat drept o ”hologramă”, care ”nu are conţinut, un tub digestiv cu cravată care spune platitudini, care îşi ia un aer de mare înţelept şi care prosteşte lumea”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].