Ana Birchall şi-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura independentă pentru funcţia de preşedinte al României.

Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) a informat, într-un comunicat, că a fost înregistrată candidatura independentă a Anei Birchall, împreună cu semnul electoral ce va fi folosit la alegerile din acest an.

Conform art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, Biroul Electoral Central urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.

„România s-a săturat să vadă circ, să vadă minciună, impostură, incompetenţă şi propagandă, aşa că ar trebui să începem să facem şi politică de calitate, adevărată, în serviciul oamenilor şi celor care cred că nu se poate şi încearcă să mă descurajeze le spun: iată-mă, sunt în faţa dumneavoastră, mai pregătită ca oricând. Am reuşit să strâng semnăturile şi să vin în faţa dumneavoastră, prezentându-mă ca un candidat valid şi serios şi nu mă joc cu speranţele românilor. Eu chiar vreau să fac România bine şi nu mă voi opri”, a afirmat Birchall cu acest prilej.

Ea a spus că CV-ul său arată clar că este „un candidat foarte pregătit pentru preşedinţia României”, potrivit Agerpres.

Birchall a mulţumit celor care au susţinut-o necondiţionat. „Nu a fost uşor, am trecut prin boicot mediatic, dar am ajuns la acest moment în care candidatura mea este depusă oficial”, a adăugat ea.

Ana Birchall a mulţumit, de asemenea, echipei sale, susţinătorilor care au ajutat-o cu strângerea semnăturilor şi mobilizarea, precum şi echipei BEC.

Anterior, la BEC şi-au înregistrat candidaturile: George-Nicolae Simion (AUR), Elena-Valerica Lasconi (USR), Călin Georgescu (candidat independent), Nicolae-Ionel Ciucă (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Mircea-Dan Geoană (candidat independent), Diana Iovanovici-Şoşoacă (Partidul S.O.S România), Cristian Diaconescu (candidat independent) şi Cristian Terheş (PNCR). Totodată, BEC a respins candidatura independentă a lui Miron Cozma.

Termenul limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie 2024.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version