Investitorul miliardar Ray Dalio a declarat că este îngrijorat că SUA se va confrunta cu „ceva mai rău decât o recesiune” ca urmare a politicilor comerciale ale lui Donald Trump. Comentariile lui Dalio vin după o săptămână agitată pe piețele bursiere, în urma deciziilor administrației de la Washington, care au inclus o creștere de 145% a tarifelor pentru China, scrie The Guardian.
Vorbind duminică în cadrul emisiunii „Meet the Press”, difuzată de NBC, managerul de fonduri speculative, în vârstă de 75 de ani, a declarat: „Cred că în acest moment ne aflăm într-un punct de cotitură și suntem foarte aproape de o recesiune. Sunt îngrijorat că ceva chiar mai grav decât o recesiune ar putea urma dacă situația nu este gestionată așa cum trebuie”.
„O recesiune presupune două trimestre negative ale PIB, însă problema este mult mai profundă de atât. Avem o destrămare a ordinii monetare. Și vom fi nevoiți să schimbăm ordinea monetară, pentru că nu mai putem cheltui sumele de bani pe care le cheltuim acum”, a adăugat investitorul.
Comentariile lui Dalio vin ca răspuns la o săptămână tumultoasă pe piețele bursiere globale, în urma impunerii politicilor tarifare ale președintelui SUA, care includ o creștere de 145% a tarifelor pentru China. Miliardarul a mai spus că există „schimbări profunde în ordinea noastră internă … și în ordinea mondială”, comparând perioada actuală cu anii 1930.
„Am studiat istoria, iar aceste lucruri se repetă din nou și din nou. Deci, dacă luăm tarifele, dacă luăm datoria, dacă luăm puterea în creștere care sfidează puterea existentă, dacă luăm acești factori și ne uităm la aceste schimbări în ordine, în sisteme, vedem că sunt foarte perturbatoare. Modul în care sunt gestionate ar putea produce ceva mult mai rău decât o recesiune. Sau ar putea fi gestionată bine”, a spus el.
Dalio, care a anticipat criza financiară din 2008, a spus că economia americană se află într-un „punct de cotitură”.
„Să luăm bugetul, de exemplu. Dacă deficitul bugetar poate fi redus la 3% din PIB, în loc de 7% cât ar rămâne dacă nu se schimbă nimic, iar aceste deficite comerciale sunt gestionate în mod corect, situația ar putea fi ținută sub control”, a spus el.
Ray Dalio a făcut apel către membrii Congresului american să își asume ceea ce el a numit „angajamentul de 3%”, adăugând că, dacă nu o fac, va exista o problemă de cerere și ofertă pentru datorie, cu rezultate care vor fi „mai rele decât o recesiune normală.”
Răspunzând la întrebarea dacă este de părere că tarifele lui Donald Trump înrăutățesc „mixul complicat de provocări” cu care se confruntă lumea, Dalio a spus că există o justificare reală pentru a consolida producția și a extinde locurile de muncă în SUA.
El a adăugat însă că modul în care se face acest lucru, „dacă se face într-un mod practic, într-un mod stabil și cu negocieri eficiente, față de un mod haotic și perturbator… face toată diferența din lume”.
În ciuda înghețării de către administrația Trump, timp de 90 de zile, a tarifelor de 10% pentru toate importurile din SUA, cu excepția celor din China, experții financiari au avertizat că „răul a fost făcut”, în special în ceea ce mulți numesc o „de-dolarizare rapidă”, arată The Guardian.
Editor : C.A.