Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava Gheorghe Şoldan a anunțat că a început distribuţia apei menajere în Broşteni, însă a adăugat că aceasta este livrată, într-o primă etapă, doar în zona blocurilor şi în regim restricţionat, două ore dimineaţa, două ore seara.
„Am revenit în această dimineaţă la Broşteni pentru a mă asigura că vom demara furnizarea apei menajere către populaţia afectată. În aceste momente, instalaţia este în curs de alimentare, iar în jurul orei 08:00 am început distribuţia către populaţie. Într-o primă etapă, apa menajeră va fi furnizată doar în zona blocurilor, unde locuiesc aproximativ 1.000 de persoane. Apa va fi livrată în regim restricţionat, două ore dimineaţa şi două ore seara. Atenţie: Apa furnizată în această etapă este destinată exclusiv uzului menajer”, a scris Gheorghe Şoldan, vineri pe Facebook.
Citește și: Cel puţin 600 de locuitori din Broşteni nu stau în casele lor, afirmă primarul orașului
Șeful CJ Suceava a mai spus că, în paralel, sunt făcute lucrări de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă a întregului oraş şi a mai precizat că ISU Suceava a efectuat, în noaptea de joi spre vineri, zeci de transporturi cu cinci autospeciale pentru a alimenta bazinele de apă.
Consiliul Județean Suceava a alocat, joi, 4 milioane de lei pentru susţinerea comunităţilor grav afectate de inundaţiile de duminică.
Potrivit lui Gheorghe Șoldan, fondurile provin din Fondul de rezervă al instituţiei şi vor fi repartizate oraşului Broşteni şi comunelor Stulpicani şi Ostra.
Ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, într-o vizită făcută la Broşteni, localitate din judeţul Suceava afectată de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, că Executivul este preocupat ca în zonele sinistrate să ajungă toate resursele necesare.
Ajutoare umanitare distribuite locuitorilor din zonele afectate de inundații din județele Suceava și Neamț
Guvernul României a anunțat, joi, că ajutoare umanitare care constă în alimente, apă potabilă, construcţii modulare, îmbrăcăminte, motorină şi alte produse de strictă necesitate au ajuns la locuitorii din Suceava şi Neamţ, afectaţi de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile.
Conform Hotărârii CNSU nr. 20 din 29.07.2025, au fost distribuite în judeţul Suceava bunuri esenţiale pentru acoperirea nevoilor urgente după cum urmează: 20 de construcţii uşoare din elemente modulare, 60.000 de litri de motorină, 100.000 peturi de 2 litri de apă plată, 5.000 conserve pate de ficat, 10.000 conserve din carne cu legume (ciorbă); 7.500 conserve din carne cu legume (tocană), 5.000 de conserve din carne, 5.000 de conserve de fructe, 5.000 kilograme de caşcaval, 7.000 de litri de ulei rafinat de floarea soarelui; 10.000 de kilograme de mălai superior, 10.000 kilograme de zahăr tos; 10.000 kilograme de orez.
Au trimise, de asemenea, ca articole de îmbrăcăminte şi pentru adăpost: 500 de treninguri, 2.500 de tricouri, 80 de paturi de campanie şi 80 de saltele de pat, 160 de pături, 160 de cearşafuri, 160 de perne, 160 de feţe de pernă şi 80 de saci de dormit.
În judeţul Neamţ au fost distribuite ca ajutoare de urgenţă: 3.000 de conserve din carne de porc în suc propriu, 2.100 de conserve din legume, 2.099 conserve de peşte, 45.000 de peturi de 2 litri de apă plată şi 800 de pături.
Editor : A.P.