Liderul nord-coreean Kim Jong-un a anunţat că viitorul congres al Partidului Muncitorilor va prezenta o politică ce va combina dezvoltarea forţelor nucleare cu modernizarea armelor convenţionale, au relatat sâmbătă mass-media de stat, potrivit EFE.
Kim a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite efectuate joi şi vineri la institutele de armament blindat şi electronic ale Academiei de Ştiinţe ale Apărării, unde a supravegheat testele unor noi vehicule blindate, sisteme de protecţie activă şi arme electronice, potrivit agenţiei de ştiri de stat KCNA.
Liderul nord-coreean a subliniat necesitatea de a continua „modernizarea” forţelor convenţionale pentru a construi o armată puternică, reiterând în acelaşi timp că cel de-al nouălea congres al partidului va stabili strategia de promovare simultană a capacităţilor nucleare şi convenţionale, arată Agerpres.
Ultimul congres a avut loc în ianuarie 2021, când Phenianul a anunţat un plan ambiţios de înarmare care includea sateliţi spion şi rachete intercontinentale cu combustibil solid.
Declaraţiile lui Kim întăresc aşteptările că regimul îşi va intensifica programele de armament tradiţional, pe lângă capacităţile sale nucleare, într-un moment în care Coreea de Sud menţine un avantaj în puterea militară convenţională.
În timpul inspecţiei, Kim a primit explicaţii despre dezvoltarea blindajelor compozite şi a unui sistem inteligent de protecţie activă pentru vehicule şi a participat la teste de apărare împotriva diferitelor tipuri de rachete antitanc. De asemenea, Kim a supravegheat o competiţie de tragere pentru unităţile de lunetişti, unde a subliniat necesitatea antrenării şi extinderii acestor forţe speciale.
În ultimele luni, liderul nord-coreean a subliniat prioritatea înlocuirii tancurilor şi vehiculelor blindate cu modele avansate şi intensificarea antrenamentului militar. Această subliniere vine după ce regimul a trimis aproximativ 15.000 de soldaţi pentru a sprijini războiul Rusiei în Ucraina.
Editor : I.B.