Astronauţii americani de la NASA Butch Wilmore, Suni Williams şi Don Pettit au votat în mod anticipat, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), în alegerile de marţi, potrivit biroului grefierului comitatului Harris din Texas, relatează CNN.
Ei fac parte dintre cele 1,2 de persoane care au votat anticipat în comitatul Harris.
Astronauţii NASA au postat pe Instagram o imagine în care poartă ciorapi în culorile americane în ziua alegerilor.
Pe şosetele a doi dintre astronauţi scrie ”(sunt) mândru că sunt american”.
Voturile exprimate în spaţiu ajung pe Pământ la fel ca orice alte date transmise de la ISS şi centrul de control al misiunii, şi anume prin intermediul Near Space Network a NASA, o constelaţie de sateliţi situaţi în spaţiu care comunică cu antene situate pe Pământ.
”Este o datorie foarte importantă pe care o avem ca cetăţeni şi abia aştept să pot vota din spaţiu, ceea ce este destul de grozav”, declara într-o conferinţă de presă susţiniută la bordul ISS, la 13 septembrie, Suni Williams.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.