Un atac israelian de lângă un punct de distribuție a ajutoarelor administrat de Fundația Umanitară Gaza a ucis 30 de persoane și a rănit alte 115 în Rafah, potrivit Agerpres, care citează Reuters. Israelul nu a venit un comentariu legat de atacul de la graniță.
În urmă cu câteva zile, pe 28 mai, Hamas a acuzat Israelul că a ucis cel puțin trei palestinieni și a rănit alți 46 în apropierea unuia din punctele de distribuție ale GHF, care a negat informația. În replică, armata israeliană a declarat că trupele sale au tras focuri de avertisment în zona din afara complexului pentru a restabili controlul, în timp ce mii de palestinieni se îndreptau spre un punct de distribuţie a ajutoarelor.
Israelul a permis, după un blocaj al livrărilor de ajutoare care a durat câteva luni, pătrunderea unui număr limitat de bunuri în Fâșia Gaza. GHF, susținută inclusiv de Israel, a început să opereze recent în enclavă.
Conform guvernului israelian, GHF este responsabil pentru distribuirea ajutoarelor către populaţia din Gaza pentru a ocoli organizaţiile de acordarea de asistenţă ale ONU şi alte iniţiative. Inițiativa a fost criticată de ONU, care se teme că va atrage populația către puținele de distribuție și va accelera expulzarea sa din alte zone rezidențiale.
Editor : A.R.