Controversa iscată de plângerile vehemente ale lui Real Madrid cu privire la arbitrul desemnat să oficieze sâmbătă seara finala Cupei Spaniei cu FC Barcelona continuă să facă valuri în Spania. Atlético Madrid şi-a atacat rivalii din capitală.
„Este insuportabil. Nu mai pătaţi imaginea fotbalului spaniol”, au postat vineri seara Colchoneros pe X.
Aceasta a fost concluzia unei zile nebune, care a atins apogeul la conferinţa de presă a lui Ricardo de Burgos Bengoechea, care, în lacrimi, a explicat consecinţele presiunii pe care Madridul a exercitat-o asupra sa timp de mai multe zile după desemnarea sa ca arbitru pentru Clasico de sâmbătă seara.
Vexat şi furios, clubul Real Madrid a reacţionat imediat după aceea printr-un comunicat de presă incendiar, care arăta cu degetul spre declaraţii „inadmisibile”.
Clubul a cerut apoi federaţiei şi organismelor de arbitraj să „acţioneze în consecinţă” şi să „ia măsurile corespunzătoare”, adică să schimbe arbitrul pentru finală.
În acelaşi timp, clubul madrilen a suspendat toate activităţile media cu câteva minute înainte de începerea programată a conferinţei de presă a lui Carlo Ancelotti şi Luka Modric.
Au existat chiar zvonuri că Real Madrid ar putea refuza să joace în finală în cazul în care arbitrul va fi menţinut, ceea ce clubul a dezminţit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].