AUR a depus miercuri, în Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă. Oficialul din partea USR a venit cu o reacţie, arătând că „unii mimează patriotismul, iar alţii îl practică”.
AUR a depus miercuri, în Senat, o moţiune simplă intitulată: „Ministrul Radu Daniel Miruţă, dovada vie că USR şi PSD-PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei, transformat în agenţie de plasarea forţei de muncă pentru membrii şi simpatizanţii USR”, transmite News.ro.
Senatorul AUR Petrişor Peiu a anunțat că moțiunea este susținută de 39 de senatori.
Moţiunea va fi dezbătută şi votată luni, în plenul Senatului.
Ministrul USR Radu Miruţă, a reacţionat, spunând că „unii mimează patriotismul, alţii îl practică”.
„Mă voi prezenta în faţa Parlamentului cu fruntea sus, pentru că în 100 de zile am făcut tot ce a ţinut de mine ca România să meargă măcar un pas înainte.
Dorm liniştit cu ceea ce am realizat şi privesc această ocazie ca pe o şansă de a spune din nou, public, cum înfrunt alături de colegii mei caracatiţa care vrea să ţină ţara în întuneric şi sărăcie”, a mai transmis Radu Miruţă.
Editor : A.C.