Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat vineri, ca replică la raportul privind ingerințele Rusiei în procesul electoral din România, transmis de Nicușor Dan aliaților europeni la Copenhaga, un document propriu, intitulat „Raportul privind Lovitura de Stat din România – 24 noiembrie 2024 – 18 mai 2025”, în care reia tezele promovate de AUR în legătură cu anularea alegerilor: România nu este o democrație, influența așa-zișilor lideri globaliști, implicarea unor mecanisme ilegale din cadrul instituțiilor UE, printre altele. Președintele AUR, George Simion, a anunțat că documentul va fi tradus și trimis tuturor cancelariilor occidentale. De asemenea, Simion a spus că președintele Nicușor Dan „întrunește toate condițiile necesare ca să fie suspendat din funcție”.

Potrivit unui comunicat al AUR, documentul prezentat de formațiune într-o dezbatere organizată la Parlament „reprezintă o analiză a evenimentelor care au dus la anularea unui proces electoral aflat în desfășurare, într-o manieră care nu respectă normele constituționale și principiile fundamentale ale statului de drept democratic”.

Președintele AUR, George Simion, a caracterizat documentul prezentat de Nicușor Dan liderilor europeni drept un „pseudo-raport”, iar despre raportul AUR a spus că se vrea a fi o opoziție inclusiv la adresa rechizitoriului „plăsmuit de către cel care este astăzi Procuror General al României”,  potrivit sursei citate. Simion a anunțat că documentul va fi tradus în toate limbile de circulație internațională și va fi transmis către toate cancelariile străine.

„Acest raport nu este numai o opoziție la pseudo-raportul cu care Nicușor Dan se lăuda că ar fi mers către toate cancelariile europene. Nu este numai o opoziție la acel rechizitoriu plăsmuit de către cel care este astăzi Procuror General al României. (…) Cei care au dat lovitura de stat inventează astăzi tentative de lovituri de stat. Cei care au furat voturile românilor, cei care de 35 de ani conduc România, niște impostori, niște uzurpatori, astăzi încearcă să ne acuze pe noi că am fi lucrat la o tentativă de lovitură de stat”, a spus liderul AUR, potrivit comunicatului remis presei.

Președintele Nicușor Dan, amenințat cu suspendarea

În cadrul dezbaterii, George Simion a declarat că președintele Nicușor Dan „întrunește toate condițiile necesare ca să fie suspendat din funcție”.

„Numai în ultima săptămână am văzut ingerințe grave din partea lui Nicușor Dan în justiție și poziționări ale lui Nicușor Dan care sunt descrise și în acest raport. Nicușor Dan vrea ca în următorii patru ani să lupte cu un curent suveranist care este îmbrățișat de cel puțin jumătate din populația României. A asumat public că va lucra și va declanșa toate mecanismele necesare ca mișcarea suveranistă, care nu înseamnă nimic altceva decât mișcarea pentru respectarea Constituției și mișcarea cetățenilor poporului român. Cu toții ar trebui să fim suveraniști și să luptăm pentru apărarea Constituției. Din păcate Constituția a fost în păcate în picioare”, a declarat Simion, potrivit comunicatului amintit.

Ce conține raportul cu acțiunile Rusiei, prezentat de președinte liderilor europeni

O amplă infrastructură de dezinformare coordonată de Federația Rusă a fost folosită încă din anul 2022 pentru a crea o percepție anti-sistem, pe care să o modeleze în contexte cheie, cum au fost alegerile prezidențiale din 2024, este principala concluzie a raportului prezentat de președintele Nicușor Dan liderilor europeni. Raportul citat menționează că această infrastructură a acționat pe patru paliere: atacuri cibernetice, acțiuni secrete destabilizatoare, subversiune politică și dezinformare și propagandă.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version