Autor: Sala de Presă
Ultimul dintre cei trei supravieţuitori ai accidentului de săptămâna trecută care a avut loc în Timiş şi în care 7…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care face parte din delegaţia română aflată în vizită în Israel, anunţă că a discutat despre…
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a avut discuţii cu Mike Rogers, Preşedintele Comisiei pentru Apărare din Camera Reprezentanţilor, la Washington,…
Salvamontiştii au căutat, marţi, cu ajutorul dronelor cu AI copilul care se presupune că a căzut, în luna ianuarie, în…
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va cere Guvernului să revină asupra taxelor locale şi să se revină…
Doi bărbaţi – un român în vârstă de 37 de ani şi un grec în vârstă de 54 de ani…
Portofoliul agricol din România al companiei olandeze HempFlax, cultivator şi procesator de cânepă, este scos la vânzare, anunţă compania de…
Selecţionerul echipei naţionale a României, Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic,…
Cel puţin 30 de persoane au murit în urma unor ninsori abundente, începând de la 20 ianuarie, în Japonia, unde…
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi de aproape 3,5 milioane de lei în…













