Autor: Sala de Presă
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4% în februarie faţă de luna anterioară, până la 270,218 miliarde…
O fabrică de bani falşi a fost dscoperită în judeţul Suceava, fiind utilizată de către o grupare constituită din trei…
Un tribunal din California l-a condamnat luni pe Bill Cosby, fostă vedetă a televiziunii americane, să plătească despăgubiri de peste…
Australia şi Uniunea Europeană au semnat marţi, la Canberra, un acord amplu de liber schimb, încheiat după ani de negocieri,…
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan consideră că liderul PSD Sorin Grindeanu, care merge săptămâna aceasta la Bruxelles, va trebui să le…
Grupul francez Danone intenţionează să cumpere producătorul de băuturi proteice Huel, printre ai cărui investitori celebri se află Idris Elba,…
Secţia pentru procurori a CSM, este aşteptată să avizeze marţi numirile lui Alex Florenţa şi Marius Voineag în posturi de…
Aproximativ 143.000 de gospodării cu venituri mici şi medii, care au copii şi care îndeplinesc deja condiţiile pentru a beneficia…
Ministrul Apărării, vicepremierul Radu Miruţă, întăreşte declaraţiile şefului statului, Nicuşor Dan, potrivit cărora România şi-a asumat să discute despre ”soluţii”…
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că oficialii Guvernului nu au date potrivit cărora ar exista, din partea Iranului, o ameninţare…














