Autor: Sala de Presă
Franţa este „hotărâtă” să recunoască un stat palestinian dar nu va face acest lucru de una singură, a lăsat să…
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății între anii 2018 și 2019, a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6…
În sudul regiunii Odesa se va construi un nou pod peste Dunăre, care să ducă din satul Orlivka, din raionul…
Președintele Consiliului Județean Timiș, social-democratul Alfred Simonis a spus că a primit garanții că finanțarea pentru proiectul noului stadion din…
Până în 2027, Danemarca își va transfera până la 300 de deținuți străini într-un centru de detenție special din Kosovo,…
De mai bine de o săptămână, la Palatul Cotroceni se discută noi măsuri fiscale prin care să fie aduși bani…
Cu doar câteva zile înainte de începerea probelor scrise la Bacalaureat, ministrul Educației, Daniel David, le transmite elevilor să se…
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele şi băieţii cu…
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care Ziua națională a gastronomei și a vinului românesc este ărbătorită și…
Atacantul slovac Jakub Vojtus este noul jucător al echipei Farul Constanţa, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii…