Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat, vineri, protestele actuale declanşate de arestarea primarului de opoziţie al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, şi a dat asigurări că ţara nu va ceda în faţa „terorii străzii”, relatează dpa şi AFP, potrivit Agerpres. 

El a acuzat partidul lui Imamoglu, CHP (Partidul Republican al Poporului), că exploatează ancheta ca pretext pentru a arunca ţara în haos.

„Turcia nu va fi cedată terorii străzii”, a spus preşedintele, declarând că manifestaţiile la apelul opoziţiei vor conduce la „un impas”.

„Nu vom tolera nicio tulburare a ordinii publice. Aşa cum nu ne-am înclinat în faţa terorii străzii înainte, nu vom ceda vandalismului acum’, a afirmat Erdogan, cu ocazia sărbătoririi Nowruz la Istanbul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Arestarea primarului Imamoglu are loc în contextul în care, deși următoarele alegeri prezidenţiale din Turcia sunt programate pentru 2028, Parlamentul ar putea decide convocarea unui scrutin anticipat.

Conform sondajelor recente, Imamoglu ar fi obţinut o victorie clară împotriva lui Erdogan, ceea ce ar fi favorizat opoziţia într-un eventual vot anticipat. „Erdogan a văzut sondajele şi şi-a dat seama că, chiar şi cu avantajele unui preşedinte în funcţie şi controlul total asupra instituţiilor şi mass-media, tot pierdea categoric în faţa lui Imamoglu”, a scris Soner Cagaptay, istoric turc şi cercetător senior la Washington Institute, într-o postare pe X.

„De aceea, Erdogan a ales opţiunea nucleară împotriva lui Imamoglu”, a spus Cagaptay. Pe plan internaţional, însă, Turcia pare să nu se teamă de repercusiuni. Analiştii sugerează că revenirea lui Donald Trump în fruntea SUA a încurajat lideri din mai multe ţări să ignore normele democratice, fără teama unor sancţiuni.

„O posibilă explicaţie pentru acest moment ales de Erdogan este că Turcia se simte în siguranţă din punct de vedere geopolitic. SUA dă semnale că nu va interveni, iar Uniunea Europeană are nevoie de Turcia în dosarele Ucraina şi Siria. Aşadar, guvernul turc profită de această conjunctură, estimând că va primi puţine reacţii critice din exterior”, a explicat și George Dyson, analist senior la Control Risks.

Arestarea primarului Imamoglu miercuri a declanşat proteste de noapte în ţară. Autorităţile au răspuns cu măsuri de securitate masive şi au interzis adunările în patru oraşe mari, printre care Istanbul şi Ankara.

Un tribunal nu s-a pronunţat încă asupra acuzaţiilor de corupţie şi terorism aduse lui Imamoglu şi altor câtorva persoane.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version