Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat joi o reducere a dobânzii de politică monetară cu 25 de puncte de bază, în contextul unei inflaţii sub aşteptări şi al consolidării monedei euro.
Dobânda facilităţii de depozit scade astfel la 2%, faţă de maximul de 4% atins la jumătatea anului 2023. Înainte de anunţ, traderii anticipau cu o probabilitate de aproape 99% această decizie, potrivit datelor LSEG.
„În special, decizia de a reduce dobânda facilităţii de depozit – dobânda prin care Consiliul guvernatorilor orientează politica monetară – se bazează pe o evaluare actualizată a perspectivei inflaţiei, pe dinamica inflaţiei de bază şi pe puterea transmiterii politicii monetare,” a precizat BCE în comunicatul citat de News.ro.
Preşedinta BCE, Christine Lagarde, a declarat într-o conferinţă de presă că un membru al Consiliului nu a susţinut decizia de reducere a dobânzii.
Indicele pan-european Stoxx 600 a oscilat imediat după anunţ, pierzând ulterior 0,2%, în timp ce euro a crescut cu 0,6% faţă de dolar.
Inflaţia în zona euro a coborât sub ţinta de 2% a BCE în luna mai, ajungând la 1,9%, conform datelor preliminare.
BCE a anunţat şi noile sale proiecţii, estimând o inflaţie medie de 2% în 2025, faţă de 2,3% în prognoza din martie. Ajustarea descendentă reflectă în special preţurile mai mici la energie şi un euro mai puternic. În schimb, inflaţia de bază a fost revizuită în sus, la 2,4% pentru acest an.
„Perspectivele inflaţiei în zona euro sunt însă mai incerte decât de obicei,” a avertizat Lagarde.
Economia zonei euro a crescut modest, cu 0,3% în primul trimestru din 2025. Lagarde a subliniat că acest avans oferă un impuls pozitiv şi ar putea fi chiar revizuit în sus. Cu toate acestea, BCE a menţinut prognoza de creştere pentru 2025 la 0,9%, citând o combinaţie de început de an mai puternic şi o perspectivă slabă pentru trimestrele următoare.
”Pe termen scurt, incertitudinile legate de politicile comerciale vor frâna investiţiile şi exporturile, dar creşterea investiţiilor guvernamentale în apărare şi infrastructură va susţine economia pe termen mediu,” a transmis BCE.
Provocări externe şi incertitudini în politica monetară
Decizia BCE vine într-un moment delicat pentru economia europeană, pe fondul tensiunilor geopolitice şi al tarifelor impuse de preşedintele american Donald Trump. Aceste tarife ar putea afecta sever sectoare cheie precum oţelul şi industria auto. Impactul lor asupra inflaţiei rămâne incert şi depinde de eventualele măsuri de retorsiune ale UE, care deocamdată sunt în aşteptare.
BCE nu a oferit indicii clare despre direcţia viitoare a dobânzilor, iar analiştii sunt împărţiţi. Irene Lauro, economist la Schroders, a afirmat că, deşi reducerea de joi era aşteptată, ”nu ne-am aştepta la o nouă scădere luna viitoare”. Ea consideră că BCE va adopta o atitudine de ”răbdare”, mai ales că dobânda actuală se află la nivelul ”neutru”.
În schimb, Natasha May, analistă la J.P. Morgan Asset Management, a argumentat că presiunile inflaţioniste se reduc rapid şi BCE ”subestimează riscul de a rata ţinta de inflaţie”. Ea crede că tensiunile comerciale vor avea un impact mai degrabă moderat asupra preţurilor pe termen mediu, susţinând necesitatea unei noi reduceri de dobândă.
”Deşi unii membri ai Consiliului doresc o pauză în iulie, argumentele pentru o nouă scădere sunt clare,” a spus May.
Decizia BCE reflectă aşadar un echilibru delicat între temperarea inflaţiei şi sprijinirea creşterii, pe fondul incertitudinilor globale.
Editor : M.B.