Un bărbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, fiind preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital. Alte 20 de persoane au fost evacuate de pompieri, iar aproximativ 150 s-au autoevacuat. Măsurătorile au indicat o concentraţie periculoasă de monoxid de carbon, informează News.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, victima, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost transportată la spital în stare stabilă. Acesta a suferit și un atac de panică în timpul incidentului.
„Ca măsură de precauţie, aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat. Din fericire, niciuna nu necesită îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.
Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit marți pe strada Observatorului, într-un imobil care aparține Universității Tehnice. După ce victima a fost preluată de echipajul SMURD, echipele de intervenție au efectuat măsurători cu aparatura din dotare.
Rezultatele au arătat o concentrație de monoxid de carbon peste limita admisă, motiv pentru care pompierii au dispus evacuarea a 20 de persoane aflate în zona afectată. Cauza producerii degajării de monoxid urmează să fie stabilită.
Editor : Ș.A.