Salvatorii îşi continuau luni căutările la Valencia, la şase zile de la inundaţii care s-au soldat cu 217 morţi în Spania, în timp ce trombe de apă se abăteau asupra Barcelonei, fără să se soldeze cu victime, dar care au perturbat transportul şi alimentează furia locuitorilor, relatează AFP.
La o zi după un haos, duminică, când mulţimea i-a primit cu insulte şi a aruncat cu noroi în timpul unei vizite a premierului Pedro Sánchez şi regelui Felipe al VI-lea într-una dintre cele mai afectate localităţi afectate de inundaţii, prioritatea rămâne găsirea persoanelor date dispărute.
Agenţia meteorologică spaniolă (AEMET) a annţat luni dimineaţa că situaţia de ”criză meteorologică” s-a încheiat în regiunea Valencia, însă îngrijorările s-au mutat cu aproximativ 350 de kilometri mai la nord, la Barcelona, plasată în alertă cod roşu.
Ploi torenţiale au antrenat la Barcelona anulări sau întârzieri foarte importante ale unui număr de aproximativ 50 de zboruri pe aeroport, iar 17 zboruri au fost redirecţionate.
Circulaţia trenurilor de mare viteză (TGV) între barcelona şi Madrid a fost de asemenea uşor perturbată.
Imagini impresionante, repostate larg pe reţele de socializare, surprind vehicule blocate pe o autostradă în apropierea capitalei regiunii Catalonia sau străzi inundate în localităţi vecine.
Alerta cod roşu a AEMET s-a încheiat la ora locală 14.00 (15.00, ora României).
Inundaţiile devastatoare de săptămâna trecută s-au soldat cu 217 morţi – 213 numai în regiunea Valencia, trei în Castilia-La Mancha şi una în Andaluzia.
Însă bilanţul final al victiemlor ar putea să fie mai mare. Un numnăr neprecizat de locuitori lipsesc la apel, iar numeroase parcări subterane – total inundate – nu au fost încă inspectate în totalitate.
”M-AM NĂSCUT AICI ŞI AM PIERDUT TOTUL”
Autorităţile sunt extrem de îngrijorate de situaţia din parcarea subterană Bonaire, un vast centru comercial de la Aldaia, o comună cu aproximativ 31.000 de locuitori, la periferia oraşului Valencia.
Parcarea – cu o capacitate de 5.700 de locuri, jumătate la subsol – a fost complet inundată.
”Centrul comercial este devastat în partea susperioară. Iar jos este o necunoscută teribilă. Nu suntem siguri de ceea ce vom găsi”, a declarat postului public TVE primarul din Aldaia, Guillermo Lujan.
”Vrem să fim prudenţi”, dar ”poate fi teribil”, avertizează el.
În ultimele zile, efectivele Unităţii Militare de Urgenţă (UME), care intervine la catastrofe naturale, au instalat numeroase pompe pentru a începe evacuarea apei.
Scafandri au reuşit să pătrundă în subteran, însă nu au găsit, pentru moment, cadavre.
Luni înainte de prânz, poliţia a confirmat că nu a găsit nicio victimă în primele 50 de vehicule inspectate.
În localităţile cele mai atinse de inundaţii, furia şi suferinţa predomină, la şase zile de la tragedie.
Numeroase străzi rămân blocate de mormane de maşini, noroi şi deşeuri, iar gospodării nu au telefonie sau electricitate.
”M-am născut aici şi am pierdut totul”, a declarat AFP Teresa Gisbert, o locuitoare de la Sedavi, altă localitate sinistrată de la periferia Valenciei.
În casa sa se vede o linie de un metru de noroi, acolo unde a pătruns apa.
”Ne-au spus «alertă ploaie», dar fi trebuit să ne spună «inundaţie»”, deplânge această femeie în vârstă de 62 de ani.
FURIA CREŞTE
Duminică, acest sentiment de neputinţă s-a transformat în val de furie atunci când regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia s-au dus, împreună cu Pedro Sánchez şi preşedintele conservator al regiunii Valencia Carlos Mazón, la Paiporta, o comună considerată epicentru tragediei.
”Asasinii! Asasinii!”, au urlat locuitorii deznădăjduiţi.
Unele persoane au aruncat cu noroi şi cu diverse obiecte în cortegiu, în timp ce premierul şi Mazón – evacuaţi rapid de serviciul de securitate – au fost insultaţi.
În acest context extrem de tensionat, suveranii au fost ţinta unor tiruri cu noroi pe faţă şi pe haine – un episod fără precedent în istoria monarhiei spaniole.
Vizibil emoţionaţi, dar necliniţi, ei au rămas o oră pentru a discuta cu locuitori înainte să plece.
Ministrul Transporturilor Oscar Puente a recunoscut la televiziune că această deplasare poate că nu a fost organizată în cel mai bun moment, recunoscând ”o posibilă eroare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.