Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila şi ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna august, miniştrii Rafila şi Bucura Oprescu urcând de pe poziţiile 8, respectiv 9 în iulie, indică Barometrul vizibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Numărul miniştrilor care au sub 1000 de apariţii în presa scrisă şi online ajunge din nou la nouă în august, după ce în iulie scăzuse la cinci.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, ocupant detaşat al primului loc în topul vizibilităţii, are în august 30.817 menţiuni în presa scrisă şi online. Şeful Executivului a înregistrat vârfuri de vizibilitate în contextul mai multor schimburi de replici şi ironii cu partenerii de guvernare, inclusv pe tema cărţii scrise de către Nicolae Ciucă, dar şi al declaraţiilor referitoare la scandalul de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” şi la nominalizarea comisarului european din partea României, al declaraţiilor referitoare la creşterea plafonului pentru pensiile impozabile, dar şi al declaraţiilor pe teme economice ăi politice făcute cu ocazia unei vizite la Craiova.
Pe locul al doilea în topul vizibilităţii membrilor Guvernului se află ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care urcă de pe locul 8 în luna iulie, pe fondul declaraţiilor şi intervenţiilor referitoare la scandalul de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, dar şi al solicitărilor vizând demisia sa.
Evenimente
7 octombrie – Eveniment Profit Energy.forum – Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie – Gala Profit – Povești cu Profit… Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu are şi ea o ascensiune spectaculoasă în top, pe fondul dezbaterilor şi controverselor generate de reacalcularea pensiilor, ajungând pe locul al treilea în august după ce în luna iulie s-a aflat pe poziţia a 9-a.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu coboară de pe locul 2 pe locul 4, fiind urmat de colegul său de Cabinet, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, aflat pe locul 7 în luna iulie.
Urcarea lui Boloş în topul vizibilităţii se datorează afirmaţiilor sale privind performanţa ANAF în ceea ce priveşte creşterea gradului de colectare, dezbaterilor generate de necesitatea certificatului fiscal de la ANAF pentru vânzarea locuinţelor, discuţiilor privind varianta plafonării tranzacţiilor cu numerar pe care le-ar putea face firmele cu datorii la stat, dar şi precizărilor sale referitoare la Declaraţia Unică actuală, care ar urma să fie înlocuită cu o Declaraţie Unică Inteligentă/Digitală, anul 2025 fiind unul de tranziţie între cele două sisteme de declarare. Noua declaraţie va fi una precompletată şi cu calcule deja făcute, în baza informaţiilor pe care documentul le va extrage, în cazul fiecărui contribuabil, din toate modulele şi bazele de date ale ANAF, cum ar fi e-Factura, e-TVA, e-Transport, a explicat ministrul.
Ministrul Educaţiei Ligia Deca coboară două poziţii faţă de luna precedentă, ajungând pe poziţia a 6-a în top, urmată de ministrul Energiei Sebastian Burduja, care coboară de pe locul 5 pe locul 7.
Ministrul Mediului Mircea Fechet se află pe locul 8, coborând două poziţii. El este urmat de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care coboară de pe locul 7, şi de ministrul Justiţiei Alina Gorghiu, care coboară şi ea de pe locul 8.
Ministrul Culturii Raluca Turcan se menţine pe poziţia a 11-a în top.
Nouă miniştri au sub 1.000 de apariţii în presa scrisă şi online, lista fiind deschisă de ministrul Familiei Natalia Intotero, ministrul Economiei Ştefan Radu Oprea, ministrul Fondurilor Europene Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării Adrian Veştea, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul de Interne Cătălin Predoiu (locul 5 în iulie), ministrul Digitalizării Bogdan Ivan, ministrul de Externe Luminiţa Odobescu şi viceprim-ministrul Marian Neacşu, care revine pe ultimul loc în top, după ce în iulie s-a aflat în grupul miniştrilor care aveau între 1.000 şi 1.500 de menţiuni în presa scrisă şi online.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].