Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că actualul şef al statului, Nicuşor Dan, nu ar trebui să negocieze cu partidele în ceea ce priveşte numirile în funcţiile de şefi ai serviciilor de informaţii. ”El este titularul desemnării şi nu are de ce să negocieze parte din autoritatea lui”, argumentează Băsescu.
„Nicuşor Dan nu are de ce să accepte o târguială în zona asta. Adică nu trebuie să aibă negocieri cu partidele pe această situaţie. Nu, el este titularul desemnării şi nu are de ce să negocieze parte din autoritatea lui”, a afirmat Traian Băsescu sâmbătă, la România Tv, referindu-se la numirile în funcţiile de şefi ai serviciilor de informaţii.
Fostul preşedinte spune că, nici în ceea ce priveşte propunerile pentru şefia parchetelor, Nicuşor Dan nu ar trebui să facă concesii.
”Aici nu aş face nicio concesie, nu e de negociat. Trebuie să-l desemneze preşedintele până când nu este omul pe care preşedintele vrea să-l desemneze, nu face nici o numire, nici la marile parchete, nici la serviciile de informaţii”, mai declară Traian Băsescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

