Biroul Electoral Central a decis, sâmbătă, în şedinţă, că atât timp cât USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, formaţiunea nu poate face campanie electorală, de niciun fel, unui alt candidat care participă la acelaşi proces electoral. BEC a mai dispus înlăturarea unor materiale de propagandă ale USR pentru Nicuşor Dan, de pe o platformă mare.

Biroul Electoral Central anunţă că în şedinţa de sâmbătă, ca urmare a plângerii formulate de partidul AUR, a dispus înlăturarea unor materiale de publicitate politică postate de USR, pe o platformă foarte mare.

BEC precizează că potrivit prevederilor legale ”declaraţiile de renunţare la candidatură vor fi luate în considerare doar dacă sunt recepţionate la BEC până la data de 19.03.2025, ora 24.00”.

Astfel, rezultă că legiuitorul a reglementat axiomatic ipoteza conform căreia fiecare partid ori alianţă poate propune numai câte un singur caniddat, iar renunţarea la candidatură poate interveni cel mai târziu până la data de 19.03.2025.

”Ori, atât timp cât partidul USR a propus un candidat, cu respectarea prevederilor legale, în persoana Elenei Lasconi, iar în materialul publicitar politic care face obiectul analizei BEC, acelaşi partid, prin folosirea siglei partidului în cuprinsul materialului, face propaganda electorală în favoarea altui candidat, respectiv Nicuşor Dan, aceste aspect se transpune într-o încălcare a dispoziţiilor legale, întrucât, prin susţinerea acordată după expirarea datei definitive a candidaturilor, unui alt candidat decât cel propus iniţial, în fapt, USR, cu ignorarea aceloraşi dispoziţii legale, face o nouă propunere de candidatură, după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, cee ace este inadmisibil.

”Această constatare impune consecinţa că, atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, această formaţiune nu poate face campanie electorală, de niciun fel, unui alt candidat care participă la acelaşi proces electoral”, mai spune BEC.

Decizia BEC vine după ce USR i-a retras sprijinul politic Elenei Lasconi, candidatul formaţiunii, la alegerile prezidenţiale.

Partidul a anunţat că se va întâlni cu echipa de campanie a lui Nicuşor Dan şi că îi vor face campanie primarului general. De altfel, USR i-a blocat accesul Elenei Lasconi la banii de campanie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version