Marc Marquez (Ducati) a câştigat al patrulea său sprint consecutiv din acest sezon la Marele Premiu al Qatarului şi este lider în clasamentul piloţilor MotoGP, în timp ce fratele său, Alex (Gresini Racing), a ocupat din nou locul doi sâmbătă, relatează Reuters.

Cei doi fraţi au terminat primul şi al doilea în fiecare dintre cele patru sprinturi din acest sezon, iar Marc, care a condus de la început până la sfârşit, a ajuns la 98 de puncte, în timp ce Alex este la două puncte de el.

Franco Morbidelli de la VR46 Racing a ocupat locul al treilea, în timp ce coechipierul debutant al lui Alex, Fermin Aldeguer, a avut o cursă impresionantă şi a ocupat locul al patrulea, obţinând cel mai bun rezultat din cariera sa în MotoGP.

„Este un sentiment bun. Un weekend neaşteptat, sincer vorbind, pentru că, după cum ştiţi, aici, în Qatar, în mod normal am probleme”, a declarat Marc. „Dar pilotez într-un mod foarte bun. Am fost foarte constant, am controlat diferenţa. În ultimele două tururi am încetinit, dar mă simt foarte bine cu motocicleta. Mâine, să vedem dacă putem îmbunătăţi lucruri foarte mici pentru cursă.”

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version