Gigi Becali, patronul echipei FCSB și candidat AUR la alegerile parlamentare, a declarat marți seară, la RealitateaTV, că în urmă cu o lună și jumătate a fost sunat de fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, care i-a cerut ajutorul pentru a-l propulsa pe George Simion în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Gigi Becali a spus într-o emisiune tv că Viorel Hrebenciuc i-a rămas „singurul prieten adevărat” și că este un om de „mare caracter”.

Gigi Becali: – Eu am vorbit și cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi. Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate.

Realizatoare: – Dar Hrebenciuc în ce calitate a venit să vă spună asta?

Gigi Becali: – Hrebenciuc este prietenul meu. A rămas singurul prieten adevărat din toți, e un mare caracter. I-am zis „Dar după aia, în turul doi să nu vă apucați să îl atacați pe Simion. Să îi lăsăm să se bata, să vedem cine e mai puternic”. A zis o să il bată măr, pentru că Ciolacu nu e politician, e și el un băiat pe acolo.

Uite îți spun eu cum îl bagă pe Simion în turul doi. Ai văzut ce se zice despre Geoană? Curvăsăraie, amantlâc, când colo el era cu nevastă-sa. Ce fac ei? Zic „hai să îi atacăm pe toți candidații și să rămână numai Simion în turul doi”.

Gigi Becali, patronul echipei FCSB, a anunțat în urmă cu o lună că a intrat în partidul AUR, pe listele căruia va candida la alegerile parlamentare, și că îl va susține pe George Simion la prezidențiale.

„M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George Simion la alegerile prezidențiale. Eu nu doar ca îl voi susține pe el, dar voi candida pe listele AUR pentru Camera Deputaților”, a declarat Gigi Becali.

Citește și: Ciolacu, despre acuzațiile că-i va da voturi lui Simion, să intre în turul doi: „Eu o tâmpenie mai mare n-am auzit”

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version