Belarus şi Rusia vor semna un acord privind garanţii de securitate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la crearea Uniunii Statale care integrează cele două ţări, a anunţat ministrul de Externe din Belarus, Maxim Rijnkov, informează sâmbătă EFE, citată de Agerpres. 

„Proiectul de acord este practic convenit. Am ţinut o serie de consultări cu Ministerul rus de Externe, ţinând cont de opinia tuturor departamentelor militare interesate, precum şi a departamentelor responsabile cu problemele de securitate”, a declarat Rijnenkov la postul RTVI.

Ministrul Maxim Rijnkov a amintit că arme nucleare ruseşti au fost desfăşurate pe teritoriul Belarusului.

„Toţi vecinii noştri ştiu asta. Îşi arată muşchii la graniţa cu Belarus, dar nu fac un pas înainte”, a spus el.

Uniunea Statală Rusia-Belarus a fost creată în decembrie 1999.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat vineri, după prezentarea noii doctrine nucleare ruseşti, că Moscova va recurge la arme nucleare dacă NATO va ataca teritoriul fostei republici sovietice.

Includerea Belarusului, principalul aliat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în campania sa militară din Ucraina, este una din noutăţile doctrinei nucleare anunţate miercuri de liderul de la Kremlin.

Preşedintele Putin a anunţat la jumătatea anului 2023 desfăşurarea de arme nucleare tactice în Belarus ca măsură de descurajare împotriva avansului NATO.

În luna mai, preşedintele Lukaşenko a promulgat o lege ce suspendă participarea ţării la Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa (TCFE), astfel încât a încetat să mai informeze semnatarii despre armele convenţionale de pe teritoriul său şi nu va permite vizite de inspecţie.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version