Numărul persoanelor care au murit la Kiev în urma loviturilor ruseşti din noaptea de miercuri spre joi a crescut la 18 morţi, informează Ukrainskaia Pravda.

Un bilanţ anterior indica 15 morţi, 38 de răniţi şi zece dispăruţi. Patru dintre persoanele decedate sunt minori.

La ora 14:34, Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că salvatorii au recuperat încă un cadavru dintre dărâmăturile unui bloc cu 5 etaje, ridicând numărul victimelor la 17, dintre care 4 copii. În câteva minute, s-a anunţat că 18 persoane au murit deja.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, psihologii au oferit asistenţă pentru 115 victime. 

Rusia „nu se va opri de la nimic” pentru a teroriza ţara”, a reacţionat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce sediul Delegaţiei UE din centrul capitalei ucrainene a fost avariat în timpul atacului nocturn. Biroul British Council din apropiere a fost, de asemenea, avariat.

 

Ca urmare, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au convocat ambasadorii ruşi la Bruxelles şi, respectiv, la Londra, potrivit AFP.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version