Blocarea strâmtorii Ormuz nu afectează doar piaţa petrolului şi gazelor, ci şi aprovizionarea globală cu îngrăşăminte agricole, generând creşteri puternice de preţ şi temeri privind securitatea alimentară, transmite CNBC.
Fermierii din emisfera nordică intră în perioada crucială de primăvară, când trebuie să înceapă lucrările agricole majore, în timp ce agricultorii din emisfera sudică sunt în plină recoltare înainte de venirea iernii. Însă activitatea lor se desfăşoară în condiţiile în care războiul cu Iranul a provocat restricţii serioase în aprovizionarea cu îngrăşăminte esenţiale.
Aproximativ o treime din comerţul maritim global cu îngrăşăminte trece prin strâmtoarea Ormuz, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Ruta maritimă strategică, situată de-a lungul graniţei sudice a Iranului, a fost grav perturbată de la începutul conflictului, traficul fiind aproape oprit, iar mai multe nave fiind lovite de proiectile în zonă.
De la atacurile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului, pe 28 februarie, preţurile îngrăşămintelor, multe dintre ele produse în Orientul Mijlociu, au crescut brusc.
Contractele futures pentru îngrăşăminte sunt mai puţin lichide decât cele pentru alte materii prime, ceea ce face preţurile mai puţin transparente. Totuşi, analiştii din industrie au declarat pentru CNBC că preţul ureei granulare FOB în Egipt, un indicator important pentru îngrăşămintele pe bază de azot, a urcat la aproximativ 700 de dolari pe tonă metrică, faţă de 400–490 de dolari înainte de izbucnirea războiului.
Potrivit Oxford Economics’ Alpine Macro, preţurile ureei au crescut cu aproximativ 50% de la începutul conflictului, iar cele ale amoniacului cu aproximativ 20%. Alte îngrăşăminte, precum potasa şi sulful, s-au scumpit şi ele.
Orientul Mijlociu este un exportator major de uree şi produse pe bază de azot, a declarat Chris Lawson, vicepreşedinte pentru informaţii de piaţă la compania CRU.
El a explicat că, odată cu blocarea efectivă a strâmtorii Ormuz, o parte importantă din comerţul global nu mai poate fi transportată.
”Estimăm că aproximativ 30% dintre furnizorii exportatori nu sunt disponibili pentru piaţă în acest moment, inclusiv Arabia Saudită, Qatar şi Bahrain, dar şi Iranul”, a spus Lawson.
Iranul este un producător important de îngrăşăminte pe bază de azot şi unul dintre cei mai mari exportatori la nivel global. Aproximativ 30% din comerţul mondial cu uree provine din Iran şi din ţările afectate de blocajul strâmtorii Ormuz.
Experţii avertizează că, dacă fermierii nu vor avea acces la cantitatea necesară de uree, producţiile agricole vor scădea inevitabil.
Azotul este principalul nutrient necesar pentru creşterea plantelor. Există stocuri care pot fi utilizate temporar, însă efectele asupra producţiei agricole ar putea deveni vizibile abia mai târziu în cursul anului.
Dawid Heyl, manager de portofoliu pentru resurse naturale la Ninety One, a explicat că îngrăşămintele pe bază de azot sunt esenţiale pentru agricultură.
”Poţi să sari peste un sezon de potasă sau de fosfaţi, dar nu poţi să sari peste un sezon de azot”, a spus el.
Ureea, unul dintre cele mai utilizate îngrăşăminte din lume, este folosită pentru culturi precum porumbul, grâul, rapiţa şi unele fructe şi legume. Există o legătură directă între cantitatea de azot aplicată şi randamentul agricol.
Heyl a afirmat că actuala criză ar putea avea un impact chiar mai mare decât cel provocat de războiul dintre Rusia şi Ucraina.
În 2022, Rusia şi Ucraina erau exportatori majori de îngrăşăminte, iar sancţiunile asupra exporturilor ruseşti au agravat deficitul de pe piaţă şi au împins preţurile în sus.
În prezent însă, criza din Orientul Mijlociu afectează simultan mai mulţi producători importanţi.
Sarah Marlow, director global pentru preţurile îngrăşămintelor la Argus, a declarat că aproape 50% din sulful tranzacţionat la nivel global provine din această regiune, aproximativ o treime din uree şi aproape 25% din amoniac.
Exporturile din Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Iran şi Emiratele Arabe Unite sunt afectate de conflict.
Piaţa sulfului era deja tensionată înainte de izbucnirea conflictului, iar oprirea unor producţii şi blocarea exporturilor ar putea duce la noi creşteri de preţ.
Producţia de îngrăşăminte este afectată şi de lipsa spaţiilor de depozitare pentru produsele care nu pot fi exportate, precum şi de închiderea unor facilităţi energetice din Orientul Mijlociu.
Compania QatarEnergy a anunţat recent că va opri producţia de uree, după decizia de a suspenda producţia de gaz natural lichefiat.
În acelaşi timp, China, un alt exportator important de îngrăşăminte, a introdus restricţii la export pentru a-şi proteja piaţa internă.
Analiştii avertizează că efectele crizei ar putea duce la creşterea inflaţiei alimentare.
Dawid Heyl a spus că stocurile globale de produse agricole sunt relativ ridicate la începutul anului 2026, ceea ce ar putea atenua temporar efectele deficitului de îngrăşăminte.
Totuşi, dacă randamentele agricole ar scădea cu aproximativ 5% în acest an, nu ar duce neapărat la foamete globală, dar ar provoca o creştere semnificativă a preţurilor alimentelor.
Ţările emergente ar fi cele mai afectate, în special statele africane care importă cantităţi mari de cereale.
India, care importă îngrăşăminte pe bază de azot şi gaz natural pentru producţia internă, este de asemenea vulnerabilă la aceste perturbări.
Heyl a avertizat că economiile emergente din Asia şi Africa ar putea avea dificultăţi în a suporta preţurile tot mai ridicate ale îngrăşămintelor.
Nici Statele Unite nu sunt complet protejate de aceste efecte. Potrivit Institutului American al Îngrăşămintelor, aproximativ o treime din îngrăşămintele pe bază de azot, fosfaţi şi potasă utilizate în SUA sunt importate.
Un total de 54 de organizaţii agricole americane i-au trimis recent o scrisoare preşedintelui Donald Trump, cerând măsuri pentru a reduce presiunile asupra fermierilor în contextul creşterii preţurilor la combustibili şi îngrăşăminte.
Aceste organizaţii au avertizat că blocarea strâmtorii Ormuz şi perturbările transportului maritim provocate de conflictul din Iran ar putea avea consecinţe semnificative pentru securitatea alimentară atât în Statele Unite, cât şi la nivel global.
