Premierul Ilie Bolojan a anunţat vineri că vrea ca în prima jumătate a lunii iulie să depună la Comisia Europeană programul revizuit de proiecte din PNRR şi graficul de respectare a jaloanelor, iar în toamnă să poată accesa o sumă de 5 miliarde de euro cel puţin, aceasta fiind ţinta Executivului. El a amintit că România are problemele legate de pensiile speciale, unde va trebui intervenit în aşa fel încât să se asigure o justiţie socială minimală, iar pensionarea să se facă la o vârstă corectă, transmite News.ro.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, după şedinţa de guvern, că, în ceea ce priveşte investiţiile, se derulează negocieri importante cu Comisia Europeană, pentru a continua aceste discuţii, în aşa fel încât proiectele care pot fi finalizate până la finalul anului viitor să rămână pe componentele din PNRR, iar cele care nu pot fi finalizate să fie transferate pe finanţarea naţională sau să fie transferate cu alte proiecte.
„La acest capitol, în momentul de faţă, se lucrează pentru a le prioritiza, pentru că s-ar putea să fim în situaţia în care anumite proiecte, care erau pe fonduri europene şi la care nu avem licitaţiile finalizate, să nu ne mai putem asigura finanţarea în anii următori, datorită faptului că anvelopa pentru investiţii este cea pe care o avem”, a spus şeful Executivului.
El a precizat că este important să se lucreze pe componenta de investiţii, prin asigurarea finanţărilor, iar beneficiarii să pună presiune pe constructori, să urgenteze lucrările, de asemenea guvernul să reaşeze aceste proiecte în aşa fel încât în prima jumătate a lunii iulie să poată depune la Comisia Europeană programul revizuit care să prevadă lista acestor proiecte şi graficul de respectare a condiţiilor de reforme – jaloanele.
Ilie Bolojan a mai anunţat că a avut o şedinţă în această săptămână cu toţi miniștrii care au restanţe pe această componentă.
„Am stabilit un pachet din nou de măsuri care trebuie puse în practică, proiecte de legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru, avize, documentaţii şi aşa mai departe, în aşa fel încât până în toamnă să putem îndeplini un pachet important de proiecte şi de jaloane pentru a ne putea accesa o sumă de, ţintim noi, 5 miliarde de euro cel puţin, care să ne permită să continuăm investiţiile şi să ne asigure echilibrarea bugetului. Aici sunt reforme importante care trebuie parcurse, unele ţin de Ministerul Sănătăţii, altele ţin de Ministerul Transporturilor, de exemplu, de Ministerul Energiei, avem problemele legate de pensiile speciale, unde va trebui să intervenim în aşa fel încât să se asigure o justiţie socială minimală, iar pensionarea să se facă la o vârstă corectă, care este vârsta normală de pensionare, şi un efort important în următoarea perioadă va fi pe aceste componente”, a subliniat Ilie Bolojan.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a spus că suma de proiecte de investiţii din PNRR care au un semn de întrebare în acest moment este de 7,8 miliarde de euro. El adaugă că s-a ajuns în această situaţie din cauza populismului în administrarea ţării, dar şi din cauza mentalității de „merge şi aşa”.
Editor : A.C.