Premierul Ilie Bolojan, care participă, joi, la recepţia organizată de Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti cu prilejul Zilei Unităţii Germane, a subliniat că România şi Germania împărtăşesc aceleaşi valori europene şi au construit, în timp, un parteneriat solid. De asemenea, premierul a mulţumit companiilor germane din România şi angajaţilor acestora şi a apreciat ajutorul oferit de Gernania pentru asigurarea securotăţii pe Flancul Estic al NATO.
Bolojan participă, joi seară, la recepţia organizată de Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti cu prilejul Zilei Unităţii Germane, care marchează reunificarea Germaniei din data de 3 octombrie 1990.
”Este o bucurie să mă aflu astăzi aici, alături de colegi din Guvern, de parlamentari, de prieteni ai Germaniei, să marcăm 35 de ani de la unificarea Germaniei, un moment care a schimbat Europa şi a demonstrat că unitatea şi libertatea pot construi stabilitate şi prosperitate. România şi Germania împărtăşesc aceleaşi valori europene şi au construit, în timp, un parteneriat solid. Relaţiile noastre se bazează pe istorie comună, legături culturale şi conexiuni umane puternice, dar şi pe obiective concrete pentru viitor”, a transmis, joi seară, premierul Ilie Bolojan, în cadrul recepţiei.
Potrivit premierului, aniversăm şi 145 de ani de relaţii diplomatice, iar semnarea recentului Plan de Acţiune România–Germania confirmă voinţa de a dezvolta cooperarea bilaterală în domenii cheie precum economic, energic, infrastructură, securitate şi educaţie.
”Relaţia noastră are şi un simbol special: pentru că din 2024, la 21 aprilie, sărbătorim oficial «Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania», o recunoaştere a legăturii solide dintre naţiunile noastre. Legăturile economice completează această prietenie. Germania este principalul partener comercial al României, acoperind peste 20% din exporturile noastre, şi unul dintre cei mai importanţi investitori în economia românească”, a mai transmis premierul.
Acesta a mulţumit companiilor germane care au investit în România, pentru locurile de muncă create, pentru transferul de tehnologie şi pentru susţinerea dezvoltării comunităţilor acolo unde aceste investiţii s-au localizat.
”Ele nu au însemnat doar dezvoltare economică, ci şi transferul unor bune practici, cum este formarea profesională duală”, a mai transmis Bolojan.
Acesta a mai mulţumit ”tuturor angajaţilor acestor companii, zeci de mii de oameni care lucrează în România, şi care duc pe umerii lor greutatea ţării noastre”.
”De asemenea, să le mulţumesc tuturor colaboratorilor şi partenerilor pe care de-a lungul anilor i-am avut – o parte i-am văzut în sală – pentru că împreună cu ei am înţeles ce înseamnă din spiritul german disciplina, seriozitate şi performanţă. Un alt pilon esenţial îl reprezintă comunităţile noastre. Românii din Germania şi germanii din România sunt punţi vii între cele două ţări”, a declarat premierul.
Potrivit lui Bolojan, în plan de securitate, ”România şi Germania sunt parteneri de încredere în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”.
”Apreciem sprijinul acordat prin misiunea de Poliţie Aeriană Întărită, pe care Germania o desfăşoară din 1 august anul acesta pe teritoriul nostru. În acest context, colaborarea româno-germană pe componenta industriei de apărare poate avea un rol important în anii următori”, apreciază prim-ministrul României.
Acesta afirmă, de asemenea, că ”România vede în Germania un prieten apropiat, iar împreună putem contribui la o Europă mai puternică şi mai sigură”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].