Autorităţile din Bulgaria au anunţat că au descoperit la mai multe adrese din ţară şi într-un autovehicul 80 de bucăţi de americiu, un metal radioactiv periculos, care poate fi folosit în aşa-numitele „bombe murdare”, anunță postul național de radio din Bulgaria.
Potrivit Ministerului de Interne şi Agenţiei pentru Securitate Naţională (SANS), metalul radioactiv ar fi fost deţinut în scopul vânzării, cu 5.000 de euro bucata. Două persoane au fost reţinute în urma unei operaţiuni speciale, iar investigaţia continuă.
Cele două persoane rămân în arest în urma operațiunii desfășurate de Ministerul de Interne și SANS împotriva grupului care încerca să vândă metalul radioactiv. Patru persoane au fost inițial reținute în regiunea Plovdiv, iar autoritățile au găsit 80 de plăci de americiu.
Ministrul de interne Atanas Ilkov a declarat că nu au fost găsite noi cantități de element radioactiv și că operațiunea a împiedicat o afacere cu cantitățile găsite.
„În momentul în care am primit informații că dețineau și depozitau o astfel de substanță periculoasă, se aflau în permanență sub controlul nostru, astfel încât nu permis ca o parte din cantitatea pe care am confiscat-o să fie exportată și realizată în altă parte.
Ministrul a refuzat să comenteze dacă deținuții au fost interceptați la momentul tranzacției.
Autorităţile bulgare spun că au fost luate toate măsurile pentru securizarea zonelor în care au fost găsite aceste materiale radioactive, care au fost depozitate apoi într-un loc sigur.
Americiul este un material de sinteză, obţinut pentru prima oară în 1944 de patru cercetători americani de la Universitatea din Chicago prin bombardarea plutoniului cu neutroni.
Editor : Marina Constantinoiu