Călin Georgescu a publicat, luni seară, un mesaj video, pe pagina sa de Facebook, înaintea turului al doilea al prezidențialelor de duminică. Fostul candidat la alegeri nu a avut nicio referire la scrutinul din 18 mai și nici la candidatul AUR, George Simion. În schimb, Georgescu a explicat de ce a fost tăcut în această perioadă în aceste vremuri în care „trăim sub controlul diabolic al pseudo-elitelor”, spunând că „avem obligația de a ne deschide ochii cu atenție, de a distinge între adevăr și falsitate, între bine și rău”.

„Hristos a înviat! Dragii mei, tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri. Dar tăcerea este uneori necesară. Așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că, mai presus de orice, am vrut să vă ascult. Dar în loc să vă aud pe voi, am auzit din nou doar zgomotul celor care răgnesc spre noi. Se aud doar strigătele nesăbuite ale acelorași indivizi auto-intitulate elite care ne amenință, că ne dau ordine, că ne condiționează viața, gândindu-se în continuare doar la bunăstarea vieții lor. Ei vor o viață bună pentru ei, pentru ai lor, dar nu vor o viață bună și pentru restul. Nu ne vor egali. Nu au nevoie de egali. De fapt, totul este inegal în aceste momente. Dacă ar rezista echilibru, atunci ciocoii nu și-ar mai permite să ne dea ordine de pe tronul lor fals și profund nemeritat. Trăim într-o falsă meritocrație în care cei nedemni primesc totul de-a gata, deși nu li se cuvine”, a afirmat Călin Georgescu, într-un mesaj video publicat luni pe contul său de Facebook.

Călin Georgescu a adăugat că oamenii care nu sunt de acord cu sistemul sunt numiți „extremiști” și „pleava societății”, iar cerințele lor de „normalitate” le sunt înăbușite prin cenzură, abuzuri, dezinformare sau amenințare. 

„Stăpânii sunt speriați acum pentru că sclavii își cer libertatea. De mai bine de 8 luni de zile pleava, cere drepturi, cere normalitate, cere respect și atunci ce face sistemul viclean? Fiecare cerință de normalitate este înăbușită prin cenzură, prin abuzuri, prin manipulare, prin falsuri, dezinformare, amenințare, intimidare, iar uneori și prin forță.”, a mai spus Georgescu.

Călin Georgescu, dosar privind instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale

În 26 februarie, Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale din 2024 şi declaraţiile de avere); iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

În aceeaşi zi, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet. Georgescu este acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral din 2024. În 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, argumentul invocat fiind decizia Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral.

Pe 5 mai, magistraţii Judecătoriei Sector 1 au admis parţial cererea lui Călin Georgescu privind controlul judiciar şi au redus termenul de prelungire de la 60 de zile la 45 de zile, înlăturând şi o parte dintre interdicţii. Sentinţa este definitivă.

Pe 8 mai, George Simion a spus că, în cazul în care va ajunge preşedinte, va organiza un referendum, iar românii să spună dacă vor să fie pedepsiţi cei care au fost implicaţi în decizia anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Întrebat dacă îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al ţării dacă referendumul va trece, liderul AUR a răspuns: „Normal. Asta ar trebui să facă orice preşedinte”.

Anterior, pe 6 mai, George Simion, a declarat la Digi24 că îl va nominaliza pe Călin Georgescu pentru funcția de premier și a adăugat că apoi există mai multe variante de lucru, între care și alegerile anticipate. Președintele AUR a mai precizat că a avut nenumărate discuții cu Călin Georgescu, dar trebuie trecut peste „o bornă care se cheamă 18 mai”, altfel „vând blana ursului din pădure”.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version