Ilie Bolojan a declarat că nivelul de salarizare în învățământ nu eeste unul pe care și l-ar dori, însă a spus că „este ce poate România în momentul de față”. Premierul a adăugat că salariile cadrelor didactice ar putea crește după 2026. Întrebat despre protestele de astăzi ale profesorilor, șeful Guvernului economiile care vor fi realizate prin pachetul 2 de măsuri reprezintă cam 10% din bugetul educației, iar acești bani nu vor fi alocați în altă zonă, ci se vor reîntoarce tot în sistemul de învățământ, în următorii ani.
„Nivelul de salarizare din educație este unul pe care nici eu, personal, nu îl doresc și nici un dascăl nu îl consideră rezonabil. Asta este ce poate România în momentul de față. Nivelul de salarizare a rămas același, nu au fost reduse salariile, iar ceea ce se poate face în anii următori este ca atunci când vom trece de această perioadă de criză – finalul anului 2026, până când sunt plafonate salariile în tot sistemul public – să ne putem pune problema unei analize serioase legate de nivelul cu care se majorează aceste salarii”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară la TVR 1.
El a adăugat că nu este aici să le spună „oamenilor lucrurile care nu pot fi făcute, știind situația dificilă în care ne găsim, sunt aici să le spun ce se poate face în condițiile date”.
„Economiile reprezintă cam 10% din bugetul educației. Vom da cifre exacte la o lună de zile”
Ilie Bolojan a mai explicat că wconomiile realizate prin pachetul 2 de măsuri reprezintă cam 10% din bugetul educației. „Vom da cifre exacte la o lună de zile”, a adăugat el.
„Nu îmi place să arunc cifre şi vom avea o lună de funcţionare şi atunci, cu toate cifrele pe masă, asta înseamnă nişte efecte importante. Dar în mod cert, asta reprezintă cam 10% din bugetul de Educaţie. Cel puţin pe componenta de salarizare, dacă se mai adaugă şi bursele, acesta este impactul. Dar se va vedea de la una de la alta, exact pe plăţi, pentru că trebuie să colectăm toate datele, să vedem câţi suplinitori au mai rămas şi câte ore de suplinitor au fost reduse, ca să facem nişte calcule exacte, pentru că contează vechimea profesorului – cu cât vechimea este mai mare, salarizarea este mai mare – şi vom da nişte cifre exacte la o lună de zile”, a afirmat premierul.
„O bună parte din orele în școli sunt predate de suplinitori sau erau plătite cu ora”
Șeful Guvernului a mai spus că sumele cheltuite până în acest an şcolar pentru plata cu ora în sistemul de învăţământ vor fi, cel mai probabil, înjumătăţite.
„În fapt, norma de predare săptămânală a fost majorată cu două ore. Asta înseamnă că cei care predau 18 ore ar urma să predea 20 de ore săptămânal, ceea ce a avut nişte efecte în sistemul de învăţământ. Gândiţi-vă că avem aproximativ 230.000 de posturi în sistemul de învăţământ, care sunt ocupate de aproximativ 160.000 de titulari, puţin sub 160.000, iar diferenţa până la 230.000 sunt aproximativ 30.000 de posturi la plata cu ora şi peste 40.000 de posturi ocupate de suplinitori.
Deci, o bună parte din orele în şcolile din România sunt predate de suplinitori sau erau plătite la plata cu ora. Ce efecte a avut această creştere a normei de predare efectivă? S-au redus probabil la jumătate cele 30.000 de posturi la plata cu ora şi spaţiul financiar pe care unii dintre dascălii care predau la plata cu ora îl ocupau câştigând suplimentar s-a redus. Acesta este adevărul”, a arătat premierul.
„Economiile care vor fi realizate vor fi direcționate, în anii următori, tot pentru Educație”
El a dat asigurări că sumele economisite la bugetul Educaţiei nu vor fi alocate altor sectoare, ci vor rămâne în Educaţie.
„Această măsură care a fost necesară în contextul în care suntem este de natură să ne plafoneze cheltuielile de salarizare în sistemul de Educaţie, iar economiile care vor fi realizate vor fi direcţionate în anii următori, tot pentru Educaţie, în aşa fel încât să ne finanţăm proiectele care înseamnă îmbunătăţirea calităţii clădirilor, prin reabilitarea lor, prin partea de termoizolare, prin dotarea claselor cu tot ceea ce înseamnă material de ultimă generaţie.
Dar pentru a putea continua toate aceste proiecte – şi în toate şcolile s-a lucrat destul de mult anul acesta, pentru a le putea continua anul viitor, avem nevoie de orice fel de resurse în aşa fel încât să îmbunătăţim condiţiile. Deci banii aceştia care se vor economisi începând din această toamnă şi în anul următor vor fi direcţionaţi către cofinanţarea acestor proiecte care sunt astăzi în derulare, deci nu vor fi luate din zona de Educaţie şi duse în alte parte, ci vor rămâne în zona de Educaţie”, a punctat prim-ministrul.
Mii de profesori din toată țara s-au adunat, luni în București, unde au protestat față de noile măsuri de austeritate anunțate de Guvern. Sindicaliștii au cerut demisia ministrului Educației, Daniel David, pe motiv că „nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas nu recunoaşte problemele grave generate de decizii pripite luate de Guvern”. Alături de cadrele didactice, au protestat și elevi și studenți.
La Palatul Cotroceni au avut loc, timp de mai bine de două ore, discuții între președintele Nicușor Dan și o delegaţie a profesorilor. Daniel David a afirmat că protestul profesorilor, în actualul context de constrângeri fiscal-bugetare, este „neinspirat” şi „complet nerealist”.
Editor : A.P.