Căpitanul unei nave chineze a fost condamnat joi la trei ani de închisoare în Taiwan pentru că a secţionat în mod intenţionat un cablu submarin de telecomunicaţii.
Un tribunal din districtul de sud al Taiwanului l-a găsit vinovat pe căpitan pentru încălcarea unei legi privind gestionarea telecomunicaţiilor şi l-a condamnat la trei ani de închisoare, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Căpitanul, al cărui nume de familie este Wang, a fost arestat în luna februarie. El a ordonat unui număr de doi membri ai echipajului navei sale cargo ce naviga sub pavilion togolez, Hongtai, să arunce ancora într-o zonă maritimă situată în sud-vestul insulei, unde acest lucru era interzis.
Cablul submarin, care lega arhipelagul Pescadores de Taiwan, a fost „secţionat complet” în timp ce garda de coastă taiwaneză a interceptat nava Hongtai şi a ordonat ridicarea ancorei navei, a explicat tribunalul în motivarea deciziei sale.
Wang a recunoscut că a dat dovadă de neglijenţă, dar a negat că ar fi comis un ”act condamnabil intenţionat”.
Compania taiwaneză Chunghwa Telecom a cheltuit peste 17 milioane de dolari taiwanezi (aproximativ 500.000 de euro) pentru a repara cablul, potrivit justiţiei.
Ceilalţi şapte membri ai echipajului urmau să fie expulzaţi fără a fi inculpaţi.
Taiwanul dispune de 10 cabluri submarine pe teritoriul său şi este conectată la alte 14 cabluri internaţionale. În ultimii ani, au fost constatate mai multe secţionări de cabluri, care au fost imputate navelor chineze sau deteriorării naturale a cablurilor.
Editor : A.R.