Joe Biden le-a transmis un mesaj sumbru americanilor în ultimul său discurs înainte de a fi înlocuit de Donald Trump, avertizând că un grup mic de persoane privilegiate ar putea în curând să dețină o putere uriașă în SUA. Dar ce este o oligarhie și cât de aproape este America de a ajunge „în mâinile câtorva persoane ultra-bogate”, așa cum se teme Biden?
Fostul președinte american a avertizat că „în America se conturează o oligarhie cu putere, influență și bogății uriașe care amenință la propriu întreaga noastră democrație, drepturile și libertățile noastre fundamentale și șansa dreaptă pentru toată lumea de a avea succes”.
Cu toate că discursul său a stârnit reacții potrivnice de la ambele capete ale spectrului politic, comentariile sale despre inegalitatea veniturilor sunt susținute de cifre. Cei mai bogați 1% dintre americani au o avere mai mare decât 90% din populația Statelor Unite, scrie The Guardian.
Într-o oligarhie, „puterea este deținută de un grup de persoane pe baza averii lor, a statutului nobiliar sau religios, a rangului militar și așa mai departe”, a spus Jonathan Hanson, politolog și lector de la Universitatea din Michigan.
Termenul mai este folosit și pentru a „descrie țările unde un grup mic de oameni au pur și simplu multă putere, chiar dacă ei nu conduc oficial”.
„Trei nume: Musk, Zuckerberg, Bezos. Biden este îngrijorat că ne îndreptăm spre o concentrare mai mare a puterii politice, economice, tehnologice și media – un nou tip de oligarhie mai periculoasă decât am avut în trecut”, a spus și Daniel Kinderman, profesor asociat de politici comparative și relații internaționale de la Universitatea din Delaware.
Dacă acea putere este concentrată în mâinile unui singur grup sau dacă este aliniată cu un anumit set de interese, „vom avea probleme foarte grave și s-ar putea să fim în curând în această situație dacă mogulii din domeniul tehnologiei se aliniază foarte strâns cu noua administrație Trump”, a mai spus Kinderman.
În timp ce familiile din top 1% cele mai bogate din SUA dețin aproape 30% din toate bogățiile din această țară, cele mai sărace 50% din familii dețin doar 2,5% din avere.
Problema este că bogăția poate cumpăra putere. O decizie a Curții Supreme din 2010 (Citizens United v. FEC) permite oricărui grup și persoane foarte bogate să finanțeze campania electorală a candidatului preferat fără nicio limită.
Combinația dintre bogăția enormă, controlul asupra rețelelor sociale, precum Facebook și X, și eforturile evidente ale miliardarilor care dețin platformele online de a intra în grațiile președintelui Trump este îngrijorătoare, potrivit lui Hanson.
„Statele Unite sunt o țară cu inegalități foarte mari. Când vorbim despre inegalitatea averii și veniturilor, SUA prezintă semnele distinctive ale unei oligarhii”, a spus și Kinderman. „Din păcate, politicile în majoritatea țărilor sunt manipulate în favoarea elitei, dar această tendință este încă și mai pronunțată în Statele Unite decât în multe alte țări comparabile ca bogăție.”
O analiză a inegalității averilor între țări a dezvăluit că SUA se aseamănă mai mult cu țările din Africa decât cu cele din Europa. Africa împreună cu America Latină reprezintă regiunile cu cea mai mare inegalitate economică din lume.
„O oligarhie este o societate condusă de câțiva oameni. O plutocrație este o societate guvernată de cei bogați. Avem și una și alta”, a spus Chuck Collins, directorul programului privind inegalitatea și binele comun de la Institute for Policy Studies.
Hanson a spus că există elementele unei oligarhii și în țări precum Rusia, Ungaria sau Iran. „În primele două țări, există o rețea de legături între liderii politici și afaceriștii bogați. Acești oligarhi controlează părți mari din economie și beneficiază de pe urma contractelor profitabile cu guvernul. La schimb, ei oferă sprijin conducătorilor politici. În Iran, oligarhia este formată din lideri religioși.”
În Grecia antică, oligarhii au condus de mai multe ori Atena, dar de fiecare dată au rezistat o perioadă foarte scurtă și au fost răsturnați de la putere în urma unui război civil. S-a întâmplat de multe ori ca o oligarhie să se transforme într-o democrație, însă societatea s-a confruntat mereu cu războaie civile și perioade de reconciliere, a povestit profesorul Matt Simonton de la Universitatea de Stat din Arizona.
Editor : Raul Nețoiu