Un bărbat din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a fost electrocutat, vineri, în timp ce făcea lucrări de mentenanţă pe un stâlp de electricitate. El are arsuri la faţă, mâini şi picioare, fiind dus de urgenţă la spital.
”În data de 19.09.2025, în jurul orei 11.31, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană este posibil să fie electrocutată. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, aflat în timpul serviciului, efectua lucrări de mentenanţă la nivelul stâlpilor de pe strada Traian Doda din Caransebeş, a fost electrocutat, fiindu-i provocate arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare şi inferioare”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţiştii au anunţat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraş-Severin, cercetările fiind continuate în acest caz sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].